22 iunie Însemnările unui nebun

Vineri, 22 iunie 2018, ora 19:00, Academia de Muzica „Gheorghe Dima”, str. I.C. Bratianu, nr. 25 

Însemnările unui nebun – dramă în două acte

Publicată pentru prima dată în anul 1835, „Însemnările unui nebun” devine în scurt timp, alături de „Mantaua” sau „Nasul” una dintre cele mai vaste și crude nuvele-radiografii ale scriitorului ukrainean Nikolai Vasilievici Gogol. Această „paradă” a celui mai singur om de pe pământ, este singura nuvelă a autorului scrisă la persoana întâi.

Textul spune povestea lui Aksenti Ivanovici Poprișcin (de la poprișce=domeniu de activitate), un funcționar public sărac – nemulțumit de propria condiție, în special de orânduiala societății în care trăiește – și a declinului său previzibil către schizofrenie. Întreaga poveste este prezentată sub forma unor însemnări din jurnalul personal al lui Aksenti, din care aflăm despre obsesia sa puternică pentru fata directorului, Sofia, rivalitatea apăsătoare cu un Șef de secție plin de frustrări, admirația pentru Marele Director sau scrisorile pe care, două cățelușe rafinate și le-au scris reciproc: totul creionat hiperrealist în mintea Anti-victimei Aksenti.

De-a lungul anilor piesa a intrat în repertoriul internațional al monodramelor, și a fost jucată în toată Europa cît mai îndrăzneț, cît mai original de către fiecare viziune regizorală (piesa a fost chiar și montată ca operă de cameră în 1958 la Berlin pe muzica lui Humphrey Searle): Pentru unii, Aksenti a însemnat un simplu funcționar blazat, a cărui viață s-a „zgâriat” întocmai ca un disc prea vechi de vinyl sub presiunea „acelor” ascuțite a societății reci, tranșante. Pentru alții, Aksenti trăiește o carieră impresionantă de visător profesionist, sau, în sfârșit, Aksenti este pentru unii, un om atât de singur pe cât a fost Iona, al lui Marin Sorescu, care însă nu orbecăie prin labirintul burților de pești, ci scrijelește el însuși forme și realități pe zidurile indiferenței și răcelii celor din jur.

Piesa a fost montată de multe ori chiar și la noi în țară, în reprezentații monodrame memorabile cum ar fi cea a regizorului Felix Alexa (interpretată magistral de actorul Marius Manole) la Arcub, sau cea a lui Tom Dugdale la Teatrul Maghiar de Stat din Cluj Napoca, cu Gabor Viola în rol principal.

În cele mai multe adaptări ale nuvelei, Aksenti sfârșește tragic, în ipostaza de victimă, iar celorlalte personaje importante ale textului li se taie orice drept la replică, la identitate proprie. În viziunea mea regizorală, toate personajele capătă culoare, formă, gust, miros, nervi și sentimente, prin ele însele. Întocmai ca artiștii restauratori de fotografii vechi, m-am ridicat mai sus decît latura fadă a textului cenușiu gogolian, dorind să exploatez întregul potențial ale acestor minunate portrete prezente în text, adăugând culoare, claritate și, în cele din urmă, Actualitate.

Pentru mine, Aksenti Ivanovici devine, până la finalul piesei, un artist suprem, o anti-victimă. Întregul spectacol va constitui o vastă artă poetică. Creionez, în tușe fine, sugestive, întocmai ca un machiaj de bun simț, șase tipologii ale artistului modern, respectiv șase ipostaze ale artistului la diferite vârste sau trepte pe scara socială. Laitmotivul artistului sau al creației va fi simțit pe parcursul scenelor meticulos construite, deși cuvântul „artist” va fi auzit o singură dată, în minunata uvertură vorbită a spectacolului, scrisă de Jorges Louis Borges. Diferitele confesiuni sau accese de furie ale personajelor, care aparent vorbesc despre complexe sau frustrări, nu sunt nimic altceva decît voci și pseudo-ecouri ale artiștilor ce ar fi putut să devină, dar nu au fost. Cu excepția lui Aksenti, căruia, odată ce s-a pornit la drum, împreună cu servitoarea sa Mavra (un manechin lipsit de viață) ca Don Quijote cu al său Sancho Panza, nu-i va sta nici o moară de vînt în cale spre marele său vis : Acela de a ajunge Rege! Artistul suprem, ce va conduce și se va îngriji toate sentimentele spectatorilor săi. Munca îi va fi coroană, iar Arta, tron.

„Dacă soarele ,într-o dimineață,
ar putea străluci pe cât de tare îmi luminezi tu sufletul de-o viață,

Pământu-ntreg nicicând n-ar mai simți
Răceala, întunecimea nopții ! ”

Va spune, la un moment, Aksenti, în finalul actului întâi.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.