22 octombrie Expozitia Urzeală de ierburi

Expozitia Urzeală de ierburi

Vineri, 22 octombrie 2021, ora 10:00, Muzeul de Artă, Piaţa Unirii, nr. 30

Expozitia Urzeală de ierburi, Mariana Gheorghiu Bădeni

Muzeul de Artă Cluj-Napoca (MACN), instituție publică de cultură care funcționează sub autoritatea Consiliului Județean Cluj, organizează expoziția personală de artă decorativă a artistei textiliste Mariana Gheorghiu, reunită sub genericul sugestiv „Urzeală de ierburi”. Expozitia Urzeală de ierburi 

Hărăzită cu o sensibilitate copleşitoare, rodnic ataşată unei debordante verve imaginative, cunoscutul şi apreciatul artist plastic clujean Mariana Gheorghiu, un nume de referinţă în domeniul artelor decorative contemporane din România, de-a lungul unei cariere prodigioase, de peste trei decenii, a plămădit cu fineţe şi o migală aparte, din mirifice „urzeli de ierburi” şi materiale textile, un univers-metaforă inconfundabil, populat cu relicve de spiritualitate arhaică şi „însemne-reper” ale unei iconografii emblematice, fixată în sfera poeticii confesive. Expozitia Urzeală de ierburi

Actuala sa expoziţie personală – un eseu vizual şi olfactiv seducător ce rescrie diagrama sensibilă a unei memorii pregnant afective – marchează, retrospectiv, momente cheie ale unui travaliu creator spectaculos, de o frapantă ingeniozitate şi, deopotrivă, bogăţie formal-cromatică, texturală sau simbolică, a cărui geneză este devoalată, relevant şi convingător,de artista însăşi:

„Au spus-o mulți înaintea mea: «Arta este o continuă mărturisire a artistului, despre cine suntem, de unde venim, cărei familii de spirite îi aparținem». Pe măsură ce trec anii, mă gândesc tot mai intens la obârșii, ale artei, ale omenirii, ale mele. Îmi amintesc de anii copilăriei mele moldave peste care se suprapune mai târziu o zestre transilvană. Acea privire ce vine din copilăria mea filtrează lumea, obiectele și relația cu natura înconjurătoare. Mă ajută să descopăr mistere, îmi păstrează nealterată, sper, starea de uimire. Ea îmi stârnește în continuare curiozitatea, dorința, chiar ghidușă uneori, de a dezvălui o lume ascunsă, de a pătrunde în una secretă, mă determină să calc granița unor teritorii interzise, mă face să cos și să descos efemerul, să construiesc „castele” (numite astăzi instalații), să retrăiesc și să compun acele prime senzații și contacte cu forme generoase, cu senzualitatea rotunjimilor.

Astfel, descopăr un Paradis hașurat cu sute de kilometri de fire și fibre textile, descopăr aurul în pulberea ierburilor fanate. Simt acest imbold de a dărui celorlalți bogăția pe care o văd dincolo de vălul lucrurilor și materiilor umile. Amintirile și trecutul, tradiția, îmi vorbesc, iar lumea vegetalelor se animă prin ele, se decupează și se reordonează după alte criterii. În lucrări sunt depănate povestiri despre credințe și ritualuri românești, despre arhetipuri ce ne guvernează. Semințe hipertrofiate și elemente ale naturalului și organicului se multiplică și generează o lume nouă de început, de noi rodiri”.

Mariana Gheorghiu Bădeni, eseu cu tipar auctorial intitulat „În loc de concept – Mărturisire”
Mariana Gheorghiu, artist textilist

Născută la 13 aprilie 1947, în satul Bădeni, județul Iași. Absolventă a Facultății de Arte Plastice din cadrul Universității ieșene „Alexandru Ioan Cuza”, promoția 1968, clasa profesorilor Dan Hatmanu și Nicolae Constantin. Membru titular al Uniunii Artiștilor Plastici din România (U.A.P.), Filiala Cluj (din 1992).
Expoziții personale:

2021 –Muzeul de Artă Cluj-Napoca; 2011 – Muzeul Țăranului Român, București / Galeriile Ioan Sima, Muzeul Judeţean de Istorie şi Artă, Zalău; 2010 – Ambasada Română, Stockholm, Suedia; 2009, 2006 – Muzeul de Artă Cluj-Napoca; 2000 – Galeria Cupola, Iași; 1998 – Festivalul Național de Teatru, Cluj-Napoca; 1992 – Galeria U.A.P., Cluj-Napoca; 1987 – Galeria Institutului de Medicină, Cluj-Napoca.
Expoziții de grup (selecţie):

2019 – Simpozionul Internaţional de Arte Vizuale „Arta în grădină”, ediţia a VIII-a, Jibou; 2014 – Bienala Națională de Arte Decorative, Sala Brâncuși, Palatul Parlamentului, București; 2013 –Das rumänische metadecorativum, Galeria „Kunst im Hafenev”, Düsseldorf, Germania; 2011 – The Cutting Edge, Muzeul de Artă Cluj-Napoca / Hydra School Projects, Hydra, Grecia; 2010 – ReMemoria, Muzeul Județean de Istorie și Artă, Zalău; 2000, 2003, 2006 – Trienala Internațională de Artă Decorativă, București; 2000, 2003 – Expoziție Internațională de Miniatură Textilă, Szombathely, Ungaria; 2000 – Proiect Artistic European „Pax Danubiana” (coordonat de Regina Hellwig Schmidt), Regensburg, Germania; 1999, 2002 – Expoziție de Artă Decorativă, Centrul Cultural Român, Veneția, Italia; 1999, 2002, 2006 – Trienala Internațională de Broderie, Cluj-Napoca; 1999 – Expoziție de Artă Decorativă, Copenhaga, Danemarca; 1995, 1998, 2002, 2005 – Expoziția Națională de Miniatură Textilă, București; 1995, 2001 – Expoziție de Miniatură Textilă, Sala Buzunar, UAP, Cluj-Napoca; 1994-1997, 2007, 2008 – Salonul Național de Artă Decorativă, Muzeul Național Cotroceni, București; 1994-1996 – Expoziția Națională de Broderie, Cluj-Napoca; 1993, 1996 – Expoziție de Artă Decorativă, Centrul Cultural Român, Budapesta, Ungaria; 1991-2009 – Expoziții de artă decorativă, Cluj-Napoca.
Premii:

2006 – Premiul U.A.P. din România pentru Artele Textile, București; 2000 – Premiul U.A.P., Secţia de Arte Decorative a Filialei U.A.P. București, la Trienala Internațională de Artă Decorativă, București; 1999 – Marele Premiu la Trienala Internațională de Broderie, Cluj-Napoca; 1998 – Marele Premiu de Măiestrie la cea de-a 8-a ediţie a Bienalei Naționale de Miniatură Textilă, București; 1998 – Premiul de Popularitate la Expoziția Națională de Miniaturi Textile, București.
Nominalizări:

2003 – Marele Premiu al Trienalei Internaționale de Artă Decorativă, București; 2001 – Premiul U.A.P. din România pentru Artele Textile, București.

Lucrările artistei au fost subiectul a cinci filme de televiziune produse de Televiziunea Națională Română (TVR) şi figurează, în prezent, în colecţii publice şi private din România, Germania, Franţa, Belgia, Norvegia, Danemarca, Suedia, Elveţia, Marea Britanie, Africa de Sud, Thailanda, S.U.A.

Reiterăm cu această ocazie rugămintea adresată publicului vizitator cu privire la cunoaşterea şi respectarea strictă a regulilor obligatorii de igienă personală, distanţare fizică şi acces în muzeu, în scopul prevenirii şi limitării riscurilor de îmbolnăvire cu noul Coronavirus (Covid-19). Pentru mai multe detalii referitoare la măsurile de protecţie sanitară, puteţi accesa link-ul următor: https://www.macluj.ro/events/reguli-obligatorii-pentru-accesul-in-muzeu-in-contextul-pandemiei-generate-de-covid-19

Program de vizitare: 10.00 – 17.00. Ultimul bilet de intrare va fi eliberat la ora 16:30.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.