Miercuri, 22  septembrie 2021, ora 19.00, Leon Events, str. Taberei, nr. 3

Moartea joaca poker – lansare de carte

Vă așteptăm miercuri, la lansarea romanului „Moartea joacă poker” de Bianca Tămaș (Colecția Școala Ardeleană de Proză. Copertă: Oana Bănuț). Moartea joaca poker

Dacă vrei să trăiești bucuria că ești înțeles în profunzime și totodată frustrarea implacabilului, ca o viață pe repede-nainte, cartea Biancăi e pentru tine. Un roman matur, cu atât mai greu de obținut cu cât tonul narațiunii alătură ludicului marea temă a Morții. O proză ca un drum pe o potecă necunoscută, de la care nu știi ce să aștepți, dar care te răsplătește pe măsură pentru încredere și răbdare. (Anca Zaharia)

Nu am citit niciodată Biblia, dar cartea Biancăi Tămaș mi-a livrat exact versetele potrivite și ușor de învățat ca să cuceresc orice bisericoasă. Sau bisericos, în funcție de natura discuției. Și nu e o carte religioasă, ci e despre viața noastră de zi cu zi. Singura asemănare cu Biblia este că nici una dintre aceste lecturi nu e cu happy end. Dar, până la urmă, nici viața nu e. (Bogdan Bob Rădulescu)

Deși nu sunt un mare fan al poker-ului, cu această carte m-am băgat all in. Dealerul acestei cărți ne propune o partidă în care pariul este pe viață și pe Moarte. Cel puțin unul dintre jucătorii de poker e mortal, n-are cum să nu-ți placă de el. Eu zic să mergeți pe mâna mea și să o citiți. (Costel Bojog)