Luni, 24 februarie 2020, ora 13.00, Centrul de Cultură Urbană – Casino, Parcul Central
Horia Bădescu 77 – lansare de carti
Primăria și Consiliul Local Cluj-Napoca, Centrul de Cultură Urbană – Casino și Editura Șoala Ardeleană vă invită la un eveniment special dedicat scriitorului Horia Bădescu la împlinirea vârstei de 77 de ani:
• Acordarea titlului de „Cetăţean de onoare al municipiului Cluj-Napoca” scriitorului Horia Bădescu de către Domnul Primar Emil Boc. Laudatio: Irina Petraş.
• Dublă lansare de carte: „Căderea din Rai” și „Poduri și vămi” (Seria de autor Horia Bădescu). Prezintă: Irina Petraș, Constantin Cubleșan, Mircea Muthu și Vasile G. Dâncu.
Cele două momente vor fi urmate de o sesiune de autografe.
Despre cărți:
Căderea din Rai
Tărâmului care mă trimisese în lume şi care acum făcea parte din mine îi parcurgeam hotarele reale şi imaginare cu sentimentul cu care trăieşti amurgul primei iubiri. De care nu te vei lepăda niciodată şi pe care o vei duce în tine până la capătul zilelor.
Urma să-mi iau zborul, să iau viaţa în piept, să învăţ să mă descurc de unul singur. Porţile Raiului meu se închideau încet, însă nicicând pe deplin. Nimeni nu mă alunga din tărâmul pe care, de fapt, n-avem să-l părăsesc vreodată. Plecam de bunăvoie, urmând străvechi legi ale vieţii, pe un drum care nu era altul decât acela al eternei reîntoarceri în lumina nepieritoare a locului peste care plânsese cândva Dumnezeu. (Horia Bădescu)
Poduri și vămi
O călătorie nu este altceva decât un pod, o trecere către un alt tărâm, o altă zare, o altă lume. Oricât de depărtată ori apropiată de lumea ta, ea implică întâlnirea cu necunoscutul, cu insolitul, cu un alt mod de-a fi. Omenesc şi acela, desigur, dar altfel. Fiindcă insolitul, surpriza călătoriei stă în a constata cât de diferiţi pot fi oamenii, rămânând, însă, peste tot aceiaşi.
Doar că la capătul fiecărui pod se află o vamă, iar cunoaşterea de sine prin alţii se plăteşte nu doar la intrare, ci şi la ieşire. Cu întrebările pe care le pui depărtării cu apropierea ta şi cu răspunsurile datorate întrebărilor ce ţi se pun. Încercând să te lămureşti de tine însuţi prin alţii. Plătind vama!
Iar preţul adevărat, preţul cel mare al călătoriei este iubirea de sine prin celălalt. Mai bogat eşti la capătul ei, de te întorci cu oglindirea celuilalt în sufletul tău. (Horia Bădescu)
Horia Bădescu (24 februarie 1943, Aref pe Argeş) este poet, prozator şi eseist, doctor în litere, jurnalist şi diplomat, laureat al mai multor premii ale Filialei Cluj a Uniunii Scriitorilor, al Premiului „Eminescu” al Academiei Române (1991) şi al Premiului European de poezie francofonă „Leopold Sedar Senghor” (2004), membru al Uniunii Scriitorilor din România şi al Uniunii Scriitorilor Francezi, membru al Maison International de la Poésie de Bruxelles şi al CIRET, membru de onoare al Academiei Francofone şi al Uniunii Poeţilor Francofoni. Este autorul a mai bine de treizeci de volume de poezie, eseuri şi romane, publicate în România, Franţa, Belgia, Bulgaria, Macedonia, Spania, Vietnam. Membru fondator al grupării Echinox şi al Societăţii Culturale şi Festivalului Internaţional „Lucian Blaga”. Este comandor al Ordinului naţional român Meritul Cultural şi cavaler al Ordinului naţional francez Les Palmes académiques.
Printre ultimele sale apariţii: E toamnă nebun de frumoasă la Cluj (poeme, Eikon, 2011), O noapte cât o mie de nopţi (roman, Limes, 2011), Cărţile vieţuirii (poeme, Eikon, 2013), Dacă Orfeu (eseuri, Limes, 2015), Roulette russe (poeme, L’Herbe qui tremble, 2015), Le poème va pieds nus (poeme, L’Arbre à paroles, Amay-Belgique, 2016), Decameronice (poeme, Şcoala Ardeleană, 2017), Doar din pământul patriei (eseuri, Şcoala Ardeleană, 2018), Joia patimilor (roman, ed. a IV-a, Editura Școala Ardeleană, 2018), Căderea din Rai (Editura Școala Ardeleană, 2020), Poduri și vămi (Editura Școala Ardeleană, 2020).