24 martie Expoziția Istoria Trăită

Sambata, 24 martie 2018, ora 11:30, Bastionul Croitorilor, str. Baba Novac, nr. 35

Intrarea libera

Expoziția Istoria Trăită – expoziție audio-foto

„Istoria trăită” este un proiect cultural-artistic ce urmărește descoperirea istoriei locale prin intermediul poveștilor și amintirilor clujenilor.

Expoziția „Istoria trăită- Povestea unei comunități” este rezultatul cercetării antropologice în cadrul comunității din proximitatea Facultății de Științe Politice și constă în prezentarea istoriei locale urbane prin intermediul aminitirilor localnicilor și a fotografiilor vechi din comunitate. Organizată sub forma unei povești, expoziția surprinde procesul unei transformări sociale, culturale și urbanistice la care locuitorii clujeni au luat parte în ultimul secol. Această incursiune în istorie va fi posibilă printr-o instalație audio-foto, special amenajată.

Dificil sau poate chiar imposibil de consemnat în cărți de istorie sau fotografii, istoria trăită este o resursă culturală bogată ce rămâne de multe ori neîmpărtășită. Expoziția de față valorifică această resursă, redescoperind trecutul prin trăirile și experiențele localnicilor ce privesc retrospectiv la propria lor viață. Poveștile lor sunt despre emoții, emoții atașate unei ordini sociale și unei lumi care s-au schimbat radical; emoții atașate unor relațiii interumane și întamplări. Fără intenția de a romaticiza trecutul, „Istoria trăită- Povestea unui comunități” expune o viziune a istoriei în care omul este văzut ca un creator atât prin faptele sale cât și prin imaginarul său.

Despre comunitate:
Având o istorie bogată, Zona Artelor-Aurel Suciu reprezintă o oază arhitecturală a vechiului oraș. Deși plănuită spre demolare în anii 80’, această aree de case a supraviețuit planificării urbane comuniste, rămânând o zonă atipică, la intersecția cartierelor Gheorghieni și Mărăști. Fiind o zonă semi-centrală liniștită, cu clădiri vechi aspectuoase, zona a devenit tot mai atractivă din punct de vedere economic în ultimii ani, suferind schimbări demografice accentuate. Deși zona atrage rezidenți noi, încă mai există câțiva membri ai vechii comunități care povestesc despre anii industrializării postbelice sau chiar despre atmosfera Clujului interbelic.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.