25 – 26 februarie 2023, ora 10:00, Muzeul Zoologic, str. Clinicilor, nr. 5-7

Intrarea liberă

Mărțișoare pentru animale

Cea de-a doua ediție a evenimentului Mărțișoare pentru animale la Muzeul Zoologic al Universității în continuarea tradiției instituite prin edițiile de interior ale Zilei Interacțiunii Om-Animal UBB-USAMV Cluj-Napoca (#ZIOA). Evenimentul este îndreptat spre comunitate, cu scopul de a promova cunoștințe și atitudini corecte față de animale, precum și de a populariza asociațiile și organizațiile din domeniu, inclusiv unele școli speciale care includ activități cu animale în educație și în terapie.

Pe parcursul celor două zile, vizitatorii vor avea acces liber în spațiul generos al Muzeului Zoologic. Acolo, pe lângă exponatele existente, vor putea fi vizitate standuri informaționale, ateliere și târgușoare de casă (cu mărțișoare și alte lucruri realizate manual) ale unor organizații din domeniile protecției animalelor și ale interacțiunii om-animal. Alături de studenții voluntari de la Facultatea de Biologie și Geologie a UBB, vor participa și studenți care urmează programul de masterat „Ethology & Human-Animal Interaction” (EHAI), viitori specialiști în comportamentul animal. EHAI este un program unic la nivel național, organizat în cadrul Facultății de Zootehnie și Biotehnologii a Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară din Cluj-Napoca.

La unele standuri vor fi prezente și animalele de companie ale participanților, cu care vizitatorii vor putea interacționa.

Participanții la evenimentul Mărțișoare pentru animale sunt:
• Muzeul Zoologic al UBB
• Facultatea de Zootehnie și Biotehnologii, USAMV Cluj-Napoca
• Vivariul UBB
• Centrul de Implicare Civică al USAMV CN
• Organizația Studenților pentru Natură / Facultatea de Biologie și Geologie, UBB
• Societatea Ornitologică Română, Biroul Teritorial Cluj
• Asociația iCare
• Asociația Arca lui Noe Cluj-Napoca
• Asociația NUCA
• Asociația ERA Pets SH, Târgu-Mureș
• Asociația Green Cats
• Asociația TAC.Social
• Societatea Lepidopterologică din România
• Dr. Kombu
• Asociația Autism Transilvania
• Școala Specială Transilvania Baciu și alte școli speciale din Cluj-Napoca
• Școala Specială SAMUS Cluj Napoca
• Asociația Sirius Animal Rescue
• Pet Hotel Ham Ham

Program de vizitare: 10:00-15:00