25 – 26 iunie 2022, ora 10:00, Casino Centrul de Cultură Urbană, Parcul Central, Cluj-Napoca

Festivalul Simfonia Prieteniei – prima ediție

Asociația Serviciul de Ajutor Maltez în România va organiza cu sprijinul Primăriei și Consiliului Local Cluj-Napoca Festivalul Simfonia Prieteniei, un eveniment socio-cultural care pune în centrul comunității persoanele cu dizabilități din Cluj-Napoca, în special tinerii și copiii.

„Ne propunem ca prin acest eveniment să învățăm să fim mai toleranți și empatici, să ne descoperim, să spargem bariere, să depășim prejudecăți și să aducem împreună comunitatea – copii și adulți deopotrivă, indiferent de abilitățile sau dizabilitățile lor. Așteptăm așadar, cu nerăbdare și încredere ca acest festival al prieteniei să înceapă și să aducă culoare și bucurie în viețile noastre.” afirmă Mirela Codreanu, director Centru Grădinița Malteză și coordonator Festival Simfonia Prieteniei

Festivalul este organizat în parteneriat cu Universitatea Babeș-Bolyai (UBB), Facultatea de Psihopedagogie specială și Biroul pentru Studenți cu Dizabilități, Liceul Teoretic Elf, Centrul de asistență şi îngrijire “Sfânta Maria” și este susținut de către Primăria Municipiului Cluj-Napoca prin prin intermediul Direcției de Asistență Socială și Medicală Cluj-Napoca (DASM).

Obiectivul principal al festivalului îl constituie incluziunea socială a copiilor și tinerilor cu nevoi speciale prin intermediul activităților informale, socio-culturale și de petrecerea a timpului liber. „Scopul pe care îl urmărim este creșterea gradului de incluziune și integrare socială a tinerilor și copiilor cu dizabilități, și anume, crearea unui cadru comun, în care să aducem împreună comunitatea pentru petrecerea timpului împreună. Am pregătit multe surprize și activități: teatru de păpuși, panou de escaladă, sesiuni de lectură, activități asistate de animale, ateliere de pictură și, bineînțeles, concerte! Vă așteptăm cu drag!” continuă Mirela Codreanu.

Asociația Serviciul de Ajutor Maltez în România are o experiență de peste 30 de ani în activități derulate în folosul persoanelor cu dizabilități, copii și adulți și în organizarea de evenimente adresate acestor categorii vulnerabile. În Cluj-Napoca, Centrul de Zi pentru Copiii cu Dizabilități Neuromotorii „Grădinița Malteză” desfășoară de 28 de ani neîntrerupt activități zilnice cu copiii cu dizabilități pentru 25 de beneficiari.

„Proiectul Simfonia Prieteniei a început din dragoste pentru copiii cu dizabilități. Credem că și ei au nevoie de aceeași susținere și acceptare ca și orice copil tipic, că dezvoltarea, recuperarea și fericirea lor, depinde și de integrarea în societate, de accesul la locuri de joacă și la evenimente artistice și sociale. Împreună putem învăța să fim mai toleranți și empatici, ne putem inspira din poveștile motivaționale a celor care și-au acceptat și integrat dizabilitatea, vom crea punți mai solide între noi, bazate pe respect, incluziune și egalitate de șanse.” încheie Mirela Codreanu.

“Vă invit cu drag la Simfonia Prieteniei, festivalul care ne aduce împreună indiferenți cât am fi noi de diferiți, ca să fim pentru 2 zile la fel. Copii care ne jucăm.” afirmă Bob Rădulescu, ambasador Simfonia Prieteniei.