25 ianuarie-14 februarie Expozitia Corps enlacés

25 ianuarie – 14 februarie 2018, ora 18.30, Institutul Francez, str. I.I.C. Brătianu, nr. 22 

Expozitia Corps enlacés, de Emilie Brain

În contextul evenimentului mondial NOAPTEA IDEILOR – Imaginația la putere (LA NUIT DES IDÉES – l’Imagination au pouvoir) organizat pentru prima dată și la Cluj-Napoca, Institut Français de Cluj vă invită la vernisajul expoziției “Corps enlacés” de Emilie Brain în La Cave.

Vernisajul va fi urmat de o discuție în jurul a două subiecte propuse: „Ce a rămas după mai ’68 ?” și „ Digitalul ne transformă în cetățeni mai buni?„ la InsomniaCafe de la ora 20.

Emilie Brain este o tânără artistă franceză de 21 de ani, care tocmai a petrecut un semestru prin programul Erasmus la Universitatea de Artă și Design din Cluj. După o formare în ceramică, ea este în prezent studentă în ultimul an la arte plastice. Lucrează în special cu fotografia, dar și cu video și performance-ul. Creațiile sale sunt orientate către estetica corpului și a mișcărilor sale, detașând nuditatea de sexualitate. Seria „Corps enlacés” sau „Hold on to me” prezintă două corpuri care se îndepărtează și se apropie unul de celălalt până la contopire, perturbând spectatorul care poate pierde reperele celor două corpuri.

“Într-un anumit sens, corpul este deseori utilizat ca obiect sexual, iar nuditatea sa este privită rău de societate. Pentru mine însă este un instrument care ne permite să observăm frumusețea unei lumi, a unei alte lumi. Fără țesături, fără marcaje sociale. Pot să creez o legătură între creația mea și evenimentele din mai 1968 din Franța prin intermediul revoluției sexuale, care a fost și o revoluție a eliberării corpului. Un eveniment marcant care, după părerea mea, a schimbat percepția asupra corpului pentru generațiile următoare.” Emilie Brain

Expozitia ramane deschisa spre vizitare pana in data de 14 februarie 2018.

Program de vizitare: luni – vineri orele 10:00-17:00

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *