25 iunie Dragoste, familie şi fericire

Joi, 25 iunie 2015, ora 17:00, Libraria Humanitas, str. Universității, nr. 4

Dragoste. familie şi fericire – dezbatere

Spre o sociologie a seninătăţii, coordonat de Petru Iluţ, recent apărut în colecţia „Collegium. Sociologie. Antropologie” a Editurii Polirom, disponibil şi în ediţie digitală.

Invitaţi speciali, alături de coordonatorul volumului: Ioan Hosu, Ion Mureşan, Radu Vida, autorii

Definită în general în termeni specifici psihologiei, dragostea a făcut rareori obiectul studiilor sociologice. Dragoste, familie şi fericire schimbă această viziune, fiind prima lucrare de specialitate din mediul academic românesc care analizează în mod sistematic evoluţia celor trei concepte de-a lungul istoriei. Autorii abordează dragostea din punct de vedere psihosocial, urmăresc tendinţele populaţiei referitoare la căsătorie, divorţ şi naşteri, oferă soluţii pentru ameliorarea situaţiei persoanelor de vîrsta a treia şi dezbat principalele aspecte ale fericirii din perspectiva psihosociologiei, precum şi sistemele de valori şi atitudini în cadrul comportamentelor prosociale. Raţionalitatea, starea de bucurie, emoţiile sau tentaţia de a bîrfi completează tematica volumului, încurajînd continuarea cercetărilor legate de universul familiei. O lucrare inovatoare, care se adresează atît studenţilor şi specialiştilor din domeniile sociologiei, psihologiei, pedagogiei sau psihopedagogiei, cît şi publicului larg.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.