25 iunie Expoziţia Versus II

Expoziţia Versus II

Sambata, 25 iunie 2022, ora 10:00, Muzeul de Artă, Piaţa Unirii, nr. 30

Expoziţia Versus II  Expoziţia Versus II 

Muzeul de Artă Cluj-Napoca, instituţie publică de interes judeţean, care funcţionează sub autoritatea Consiliului Judeţean Cluj, organizează, în parteneriat cu Asociația culturală Rocade, expoziţia „Versus II”, care reuneşte creația artiştilor Elena Ilash și Florin Marin în cadrul festivalului „Rocada artelor”, ediția I. Ambii artiști sunt absolvenți ai Universităţii de Artă şi Design Cluj-Napoca, specializarea „Sculptură”, finalizându-și studiile doctorale în cadrul aceleiași universități. Activitatea expozițională a acestora, la nivel naţional şi internaţional, este deosebit de relevantă pentru sensul estetic contemporan al ideii de identitate, care este abordat prin discursuri vizuale diferite, de fiecare dintre artiști.

Într-un sens asemănător cu expoziția „Versus” din anul 2020, expoziția „Versus II” din acest an, curatoriată de dr. Dan-Octavian Breaz, își propune să aducă în atenția publicului lucrări de sculptură și obiecte, completate de această dată și de instalații, care se relaționează printr-o serie de opoziții, dar și prin valori artistice complementare. Ca în anul 2020, la Elena Ilash este vorba despre o înscenare tridimensională a umbrei, pe când la Florin Marin, admirăm metaforele sculpturale ale fasciculelor de lumină. Spre deosebire de expoziția din anul 2020, însă, de această dată vom putea admira atât noi selecții din seriile prezentate atunci, cât și selecții semnificative din ciclurile „Obiectul-Organ” (Elena Ilash) și „Wood Stories” (Florin Marin).

Elena Ilash învăluie în mister ceea ce ține de o poetică a visceralului. Lucrările sale conțin trimiteri încifrate la ideea de osuar, la ideea de fragment anatomic sau la expresivitatea vizuală a regnului vegetal, utilizând medii artistice neconvenționale precum gips, rășină acrilică și materiale textile. Lucrările artistei Elena Ilash sunt „instrumente” de reflecție asupra perisabilității ființei umane, a inevitabilelor sale determinări materiale și a felului în care se integrează aceasta în noaptea universului nostru. Dar pot fi interpretate și ca purtătoare de spiritualitate, pentru că majoritatea lucrărilor din expoziție au o parte fixă și una mobilă, o umbră evanescentă.

Dimpotrivă, Florin Marin folosește căldura lemnului pentru a sugera posibilitatea de salvare a ființei umane, urmând calea ascensională a luminii. Coloanele sale sunt cu capitel, cu figură, cu formă fațetată, cu triunghi răsturnat, iar alteori sunt purtătoare de con sau poartă denumirea sugestivă de „sunet înalt”. Prin urmare, acestea sunt, de asemenea, „instrumente” de reflecție asupra unor expresii culturale consacrate, prin care creativitatea umană se detașează de determinările materiale, pentru a se integra într-o lume ideală. Toată această aspirație către este transpusă într-un univers vizual unitar al elansărilor sculpturale, dar și în sugestive desene de sculptor, în care se poate admira o deosebită capacitate de esențializare.

Forma sub care e prezentată ideea expoziției de acum a evoluat și integrează într-un demers curatorial complex mostre din ultimele serii de lucrări create de Elena Ilash și Florin Marin, compuse și regândite de această dată și sub forma unor instalații. Deși împart același domeniu, lucrând în materiale și utilizând tematici diverse, cei doi artiști oferă două viziuni diferite asupra calităților expresive ale corpului uman și, totuși, consubstanțiale prin calitățile reflexive și disponibilitatea crescută de a comunica.

Comune celor doi artiști sunt, așadar, reflecția asupra conceptului de identitate și detașarea de convențiile artei clasice, prin suspendarea lucrărilor în spațiul expozițional, prin insolite stilizări ale figurativului, prin eliminarea evidenței caracteristicilor umanului, sugerându-se astfel apartenența la o condiție postumană, identificarea capacităților sculpturii de a fuziona cu o artă ambientală, care tinde să renunțe la masa gravitațională, în favoarea unei corporalități purificate de densitatea materiei.

Expoziția rămâne deschisă publicului spre vizitare până în data de 03 iulie 2022.

Program de vizitare: miercuri – duminică: 10.00 – 17.00

Leave a Reply

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.