25 septembrie 100 x Enescu

Marti, 25 septembrie 2018, ora 19:00, Academia de Muzica „Gheorghe Dima”, str. I.C. Bratianu, nr. 25 

Intrarea liberă

Turneul național 100 x Enescu

Clujenii sunt așteptați la unul dintre cele mai insolite evenimente muzicale ale toamnei: concertul din cadrul Turneului național 100 x Enescu, organizat de dirijorul Cristian Lupeș și Bucharest Festival Orchestra.

Prin Turneul național 100 x Enescu, nonconformistul dirijor propune publicului o inedită apropiere de muzica contemporană românească, refăcând celebrul turneu inițiat și susținut anual, cu mai bine de un secol în urmă, de tânărul George Enescu, în scopul stimulării creației muzicale românești.

Programul concertelor Turneului național 100 x Enescu cuprinde:

  • Dansuri românești de Béla Bartók
  • 5 of Millenium de Liviu Dănceanu
  • Octuor op. 7 de George Enescu

Ideea Turneului național 100 x Enescu de promovare a muzicii contemporane românești în an Centenar, i-a venit lui Cristian Lupeș ca o continuare firească, la 100 de ani distanță, a turneelor pe care marele compozitor le susținea pentru a strânge fonduri și a oferi, an de an, Premiul Național de Compoziție „George Enescu“ celor mai talentați creatori români de muzică academică. În 1918, Premiul Național de Compoziție ajunsese la a cincea ediție. Era un premiu pe care Enescu îl înființase pe când era foarte tânăr (și pe care avea să-l organizeze, timp de mai bine de 30 de ani) observând amploarea pe care o luaseră, la vremea aceea, stilurile muzicale facile – romanțe, vodeviluri, operetă – și dorindu-și să stimuleze și să direcționeze creația muzicală românească spre Vest.

Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziția Administrației Fondului Cultural Național.

AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.