26 iulie Schimb de bune practici în comunitate

Vineri, 26 iulie 2019, ora 17:00, ClujHub, str. Regele Ferdinand, nr. 22-26

Accesul liber

Schimb de bune practici în comunitate

Vă invităm la evenimentul de încheiere a celei de-a șaptea ediții a programului Terapie prin Artă by Create.Act.Enjoy, desfășurat în perioada mai – iulie 2019 în 8 spitale partenere din Cluj-Napoca, Râmnicu Vâlcea și Alba Iulia.

 Pentru a participa, vă rugăm să vă rezervați locul aici: https://forms.gle/kuWQvPVVUG56nj8A9

Extins pentru prima dată la nivel național, proiectul a adus echipei numeroase provocări care s-au transformat în lecții, experiențe și satisfacții profesionale și umane. Suntem nerăbdători să împărtășim ceea ce am învățat în trei luni petrecute în spitale și să descoperim alături de dvs. noi moduri de a facilita accesul pacienților la activități de terapie prin artă pe perioada internării.

Un context mai larg pentru a discuta despre importanța și rezultatele terapiei prin artă ne va fi oferit de invitata specială Prof. univ. Dr. Aurora Szentagotai-Tătar, prodecan al Facultății de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei, UBB,care va prezenta beneficiile psihologice ale terapiei prin artă în contexte clinice.

Ediția din acest an a însemnat împlicarea a peste 50 de artiști și 75 de voluntari, ale căror experiențe de lucru pot servi ca inspirație pentru a dezvolta colaborarea dintre sectorul medical, cel cultural și comunitate. O parte dintre cei implicați în desfășurarea acestei ediții își vor împărtăși experiența în cadrul evenimentului.

Timp de două ore, într-un mediu prietenos și alături de oameni care doresc să aducă modalități noi de manifestare a creativității, vom prezenta rezultatele acestei ediții, în care am vizitat 8 spitale cu momente artistice, am susținut 12 ateliere creative pentru pacienți, am mediat peste 200 de întâlniri între pacienți care aveau nevoie de socializare și voluntari „Rudă pentru o zi”, am organizat 3 concerte și 2 spectacole de teatru, am amenajat o curte interioară, am instalat două puncte de relaxare și pregătim 4 expoziții permanente de fotografie care să decoreze spitalele partenere. Ne propunem să vă introducem în atmosfera proiectului prin prezentarea materialelor foto-video realizate de artiștii vizuali colaboratori. Dorim să oferim o vedere de ansamblu a proiectului și a interacțiunii cu pacienții, atât din punctul de vedere al actorilor, echipei foto-video, coordonatorilor, cât și a voluntarilor. Totodată, vrem să venim în ajutorul celor care doresc să se implice sau să inițieze în viitor astfel de proiecte, cu sfaturi în ceea ce privește modul de colaborare cu spitalele și pacienții.

Terapie prin Artă by Create.Act.Enjoy e un proiect care se desfășoară anual, din 2012, pe bază de finanțări câștigate prin concurs din diverse surse. Activitățile sunt gratuite pentru spitalele-gazdă și pentru beneficiari.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.