26 mai Samson si Dalila

Joi, 26 mai 2016, ora 18.30, Opera Maghiara, str. Emil Isac, nr. 26-28

Camille Saint-Saëns – Samson si Dalila

Dintre cele 12 opere pe care Camille Saint-Saëns le-a creat, doar Samson și Dalila a înfruntat proba timpului intrând în repertoriul literaturii muzicale universale. Apariția acestei opere pe firmamentul capodoperelor genului a durat un deceniu, de la geneză, în 1867, până la prima reprezentație, în stagiunea 1877-1878 a Operei din Weimar.Inițial, Saint-Saëns a intenționat să compună un oratoriu pe tema biblică din Judecători 13-17, cerând suportul unui tânăr poet Ferdinand Lemaire, căsătorit cu una dintre verișoarele sale. Acesta îl va convinge că povestirea se pretează mai bine unui libret de operă decât unui text de oratoriu. Astfel, între 1867-1869 compozitorul creează actul 2, pe care-l prezintă în 1870 în primă audiție publicului parizian, în variantă de concert cu acompaniament de pian. Publicul a reacționat negativ, în special din cauza subiectului biblic și reticent în ceea ce privește muzica. Această atitudine l-a descurajat pe compozitor care va abandona lucrul până în 1872. Dar o întâlnire providențială îl va face să se răzgândească. Franz Liszt, interesat de creația tinerilor compozitori francezi, l-a întâlnit pe Saint-Saëns la premiera de la Weimar a Aurului Rinului de Richard Wagner. Cunoscându-i opera anterioară, La princesse jaune, cu generozitatea caracteristică personalității sale, l-a încurajat să termine Samson și Dalila, promițându-i că va face toate demersurile pentru a realiza premiera la Weimar. Entuziasmat, Saint-Saëns va finaliza opera până în 1876 dar nici un teatru liric din Franța nu a fost dispus să monteze spectacolul.Liszt însă s-a ținut de cuvânt, și în 1877, Saint-Saëns a trebuit să adapteze în germană textul și muzica, premiera pentru publicul german având loc la Opera din Weimar. Succesul a fost răsunător însă nici un alt teatru de operă din lume nu a reluat spectacolul, până în 1882 când Opera din Hamburg l-a pus în scenă a doua oară. În Franța, opera Samson și Dalila a primit recunoașterea oficială abia în 1890, premiera având loc la Theatre de lʾEden din Rouen. Popularitatea acestei opere a crescut în ultimul deceniu al secolului XIX atât de mult, încât în 1906, reprezentarea ei a ajuns la un număr de 200 de spectacole jucate pe tot mapamondul. Discografia operei numără nu mai puțin de 20 de spectacole de referință înregistrate din 1936 până în 2007, îmbogățindu-se de atunci încontinuu.

Actul I

Poporul evreu, sclav sub stăpânirea filistenilor, este supus batjocurii și muncii istovitoare. Într-o rugăciune fierbinte, toți imploră mila și ajutorul lui Dumnezeu pentru a-i scăpa de chinuri. Samson îi îmbărbătează și-i îndeamnă să lupte pentru libertate (arie și cor) reînviindu-le speranța pierdută. Satrapul Abimelech, care le auzise vocile, apare cu soldații săi și începe să-și bată joc de neputința lor și a Dumnezeului lor care i-a părăsit. Mânia lui Samson se revarsă asupra satrapului și smulgându-i acestuia sabia, îl omoară pe loc. Evreii, înspăimântați de repercusiuni, îl părăsesc pe Samson. Marele Preot a lui Dagon, la care se închinau filistenii, blestemă puterea lui Samson dar și pe evreii care distruseseră recolta după cum a fost informat de un mesager. În planul său de răzbunare o include pe Dalila, o tânără fermecătoare care primește misiunea de a afla secretul puterii lui Samson pentru a-l învinge. Dimineața, rugăciunea de mulțumire a evreilor către Dumnezeu este întreruptă pentru scurt timp de fascinația cu care Samson o privește pe Dalila ce apare la templu alături de alte preotese ale zeului Dagon. Samson, subjugat de promisiunile ei de iubire (arie și dans) nu ia în seamă avertizările bătrânilor care încearcă să-l prevină asupra încălcării legii și a pericolului care-l reprezintă iubirea pentru o filisteancă.

Actul II

În fața locuinței sale din valea Sorek, Dalila își manifestă încântarea de a-l fi sedus pe Samson (arie). Preotul Abimelech îi oferă Dalilei aur pentru a-l învinge pe Samson, dar aceasta refuză aurul, spunând că dorește doar răzbunare și jură că va afla secretul puterii lui. Apare Samson care îi va declara Dalilei dragostea sa (arie) răspunsul ei mimând aceeași pasiune (duet). Sub pretextul de a-i câștiga încrederea, Dalila îi cere iubitului ei să-i spună secretul forței sale fizice, dar Samson refuză. Ea se va preface că plânge, că este nefericită, iar la presiunea suferinței ei, Samson impresionat, cedează. După ce-l adoarme pe genunchi, Dalila îi taie părul și cheamă gărzile care-l vor încătușa și-i vor scoate ochii.

Actul III

Tabloul I. Într-o fortăreață din orașul Gaza, Samson, orb, cu părul tăiat împinge o roată de moară aidoma unui animal de povară. El cere iertare poporului evreu și lui Dumnezeu pentru păcatul comis și își oferă propria viață ca răscumpărare pentru faptele sale, în timp ce afară se aud vocile evreilor ce-și deplâng soarta.
Tabloul II. În templul Dagonului filistenii se pregătesc de ceremonia sacrificiilor în cinstea zeului Dagon care i-a ajutat să-i învingă pe evrei. Preoții și preotesele cântă imnuri care se transformă în dansuri sălbatice, Bachanale. Samson este plimbat printre ei ca să fie batjocorit. Dalila îl torturează amintindu-i detaliile complotului ei, iar Marele Preot îl forțează să se închine Marelui Dagon. Samson se roagă pentru ultima dată lui Dumnezeu să primească putere iar Acesta îi ascultă rugăciunea. Forțând cei doi stâlpi de susținere, Samson provoacă prăbușirea templului peste toți filistenii, el însuși sacrificându-și viața ca răscumpărare pentru greșelile comise din iubire.

Camille Saint-Saëns (1835-1921)

Personalitate muzicală prodigioasă, Camille Saint-Saëns, s-a născut în 9 octombrie 1835 la Paris, numele său fiind legat atât de arta interpretării pianistice și organistice, cât și de importanța creației sale muzicale. A fost un erudit, pasionat de matematică, geologie, arheologie, botanică și lepidoptere. A fost membru al mai multor academii și societăți de științe și arte, purtând corespondențe cu cele mai luminate minți ale vremii pe probleme de acustică, instrumente muzicale antice, științe oculte sau teatrul antic grec. O latură aparte o constituie preocuparea compozitorului pentru literatură și filosofie, fiind autorul unui volum de poezii și a unei lucrări filosofice intitulate Problèmes et Mystères. În același timp se dovedește a fi o voce de temut în critica muzicală și fondatorul Societății Naționale de Muzică ce promovează muzica tinerilor compozitori francezi Gabriel Fauré, César Franck, Édouard Lalo alături de care formează Școala Națională Romantică Franceză. Bun prieten cu Franz Liszt și Édouard Lalo, va cânta și promova muzica lui Wagner fiind numit de Hans von Bulow ,,cea mai luminată minte muzicală a timpului”. A fost primul interpret al integralei concertelor de Mozart, a creat primul poem simfonic francez. La cumpăna dintre secole, Saint-Saëns a avut o atitudine ultraconservatoare, criticând cu vehemență muzica lui Richard Strauss, a compatriotului său Claude Debussy, sau a lui Igor Stravinsky. În ultima perioadă a vieții a călătorit în lume vizitând locuri exotice din Africa, Asia de sud-est America de sud și Europa, călătorii imortalizate în jurnalul său de călătorie. Pentru întreaga sa creație, guvernul francez i-a acordat Legiunea de Onoare. A murit în Algeria, la Algier, în 16 decembrie 1921, iar după câțiva ani trupul i-a fost repatriat și îngropat în Cimitirul Montparnasse din Paris.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.