27-28 mai Romanian Rubik Open 2017

27 – 28 mai 2017, ora 10:00, VIVO!, str. Avram Iancu, nr. 492-500, com. Florești, jud. Cluj

Romanian Rubik Open 2017

Competiţia spectaculoasă de Speedcubing – Romanian Rubik Open revine weekendul acesta la centrul comercial din inima Transilvaniei. Evenimentul dedicat pasionaţilor de cub Rubik, ce a ajuns la cea de-a 7-a ediţie, reuneşte peste 80 de concurenţi din ţară şi din străinătate.

La VIVO! Cluj-Napoca va avea loc cea de-a 7-a ediţie a competiţiei Romanian Rubik Open, în cadrul căreia s-au înscris peste 80 de concurenţi din ţară şi din străinătate.

Romanian Rubik Open 2017 face parte din calendarul “World Cube Association” şi va avea loc în zona de food court a centrului comercial după următorul program:

Sâmbătă, 27 mai 2017, între orele 10:00 – 18:00
Duminică, 28 mai 2017, între orele 10:00 – 17:00

Cubul Rubik este un joc problemă de tip puzzle inventat în anul 1974 de sculptorul şi profesorul de arhitectură maghiar Ernő Rubik. Iniţial, acesta a fost numit “Cubul Magic”, dar a fost rebotezat după numele inventatorului. Până în anul 2005, la nivel internaţional s-au vândut peste 300 de milioane de cuburi Rubik.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

blog.aidol.asia youngteens.net a-coon.com xmanyclips