27 decembrie Iulius Caesar

Miercuri, 27 decembrie 2017, ora 20:00, Teatrul Maghiar de Stat, str. Emil Isac, nr. 26-28

Pret bilet: 25 lei

Iulius Caesar, de William Shakespeare, în regia lui Silviu Purcărete

Iulius Caesar, probabil cea mai cruntă piesă politică a lui Shakespeare, ne copleșește nu numai prin clarviziunea fără cusur, ci și prin surprinzătoarea sa actualitate. Brutus și camarazii săi senatori republicani uneltesc, în numele binelui comun, împotriva lui Caesar. Însă, odată cu asasinarea conducătorului cu porniri dictatoriale, nu se instaurează ordinea, ci se dezlănțuie iadul: izbucnește un război civil şi Roma este devastată de spiritul distrugerii. Oare nu ne aflăm și noi înșine pe același drum, de la primăvara arabă la haosul mondial? (András Visky)

Porneau fulgere de pe cer şi zgomotele în timpul nopţii în multe locuri şi păsările singuratice s-au  coborât în for. Filozoful Strabo povesteşte c-au fost văzuţi mulţi oameni mergând învăluiţi în flăcări şi că sclavul unui militar a fost zărit zvârlind o mare flacără din mină şi că cei care l-au văzut au avut impresia că arde, dar că, după ce vedenia a-ncetat, n-a avut nici o vătămare; că chiar lui Caesar, pe când aducea un sacrificiu, i s-a întâmplat să nu găsească inima animalului jertfit.
Un prezicător i-a spus lui Caesar să se ferească de-o mare primejdie în ziua lunii martie pe care romanii o numesc ide, că venind ziua idelor Caesar, mergând în senat ca să-l salute, a luat în râs pe prezicător, zicând: „Idele lui Marte au  venit”. Prezicătorul i-a răspuns în linişte: „Da. au venit, dar  n-au trecut.” (
Plutarh: Vieți paralele)

În rolul principal publicul îl va putea vedea pe Zsolt Bogdán, alături de Miklós Bács, Gábor Viola, Szabolcs Balla, Emőke Kató, Enikő Györgyjakab, Csilla Albert, Balázs Bodolai, Áron Dimény, Loránd Farkas, Alpár Fogarasi, Melinda Kántor, Sándor Keresztes, Róbert Laczkó Vass, Ervin Szűcs și Loránd Váta.

Durata spectacolului: 2h cu pauză

Data premierei: 09 octombrie 2015

Preţul biletelor:

Preț întreg (Sala mare): 25 lei

Preț redus (Sala mare): 15 lei

Bilete de grup (pentru mai mult de 10 persoane): 12 lei

Preț întreg (format studio): 30 lei

Preț redus (format studio): 15 lei

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.