28 mai Expo Maraton

Joi, 28 mai 2015, ora 19:00, Galeria Casa Matei, str. Matei Corvin, nr. 6

Expo Maraton – competiția de proiecte expoziționale individuale, ediția a V-a.

“Personal traces” – Szilárd Miklós Gáspár

Îmbinarea carierei de pugilist profesionist cu pasiunea pentru artă, respectiv sculptură, a venit pentru mine în mod firesc, pe fondul luptei dintre spirit și materie. Abilitățile de pugilist îmi permit o abordare conceptuală specifică în realizarea de performance-uri pe tema procesualității și a confruntării cu materia, atăt din perspectiva spectaculosului cât și a credibilității.

Ineditul procesului creativ constă în transfomarea modelării lutului într-un act de performance. Energia loviturilor de pumn se transpune în materie. Materialul devine adversar viu. Pregătirea fizică, perseverența, brutalitatea, se confruntă cu rezistența, inerția, plasticitatea materialului, într-un act creativ. Corpul uman este în cautarea punctelor slabe ale materiei până în momentul învingerii ei. Prin descărcarea energiei personale în fizicitatea materiei, se transmite și spectatorilor starea extatică pe care o resimt în timpul procesului performativ, aceștia fiind transpuși într-o nouă dimensiune.

Pentru actualul performance, materia bruta (lut și culoare) va avea rolul de a intermedia lupta dintre doi adversari reali. Lutul întins pe sol și pigmentii de culoare care vor acoperi mănușile de box vor înregistra loviturile, mișcările corporale, respectiv extensia spațială și temporală a confruntării. La sfârșitul luptei, reziduurile rămase pe sol și perete vor integra energia eliberată în timpul procesului consumat. Sculptura devine, astfel, acțiune pură.

“Marco enters the city” – Andreea Mădălina Ștefan

“Marco reprezintă întruchiparea unui personaj universal care pentru mine alcătuieşte, detaliu cu detaliu, materializarea frumuseţii prietenilor mei.

Fascinată fiind de complexitatea relaţiilor mele cu “Marco”, am încercat să absorb tinereţea şi să-i dau, printr-o aglomerare de piei, material şi blănuri, formă sclipirii, tandreţii, dar şi momumentalismului raportat la trecerea printr-o prismă proprie. Conţinutul şi forma sunt în mod constant într-un dialog, iar imaginile par atât de sincere datorită claritătii şi naturalismului realizat doar prin compoziţie şi gesturi, unde posturile vorbesc volume, întotdeauna tinzând mai mult spre perfecţiune şi să reflecte starea de spirit a unui tablou. Aici, folosirea exagerată a clarității prin detalii bogate, conturează drama și grandoarea personajelor, precum și relaxarea lor luxurioasă. Bogăția contrastelor de gri este destinată citirii directe, adresându-se simțurilor umane și componenței emoționale a privitorului.

Aşa îl văd eu, eu fiind oraşul, care se tot schimbă, Marco, schimbându-se cu el.”

Cu sprijinul Asociației Studenților Universității de Artă și Design Cluj-Napoca.
Eveniment in cadrul Cluj-Napoca 2015 – Capitala Europeană a Tineretului.
Sponsor: Rembrandt Art Centre
Parteneri: Institutul Cultural Francez Cluj, Institutul Goethe Cluj, Institutul Polonez București, Galeria PLAN B, Galeria IAGA, Bazis Contemporary Art Platform, Galeria Quadro, Galeria Șoimii Patriei, Lateral Art Space

One thought on “28 mai Expo Maraton

  1. Buna pagina. Super continut, la fel si design. Intr-un cuvant, aveti un site cu care va puteti mandri!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.