Duminica, 28 mai 2017, ora 21:00, Nomad Gastro Pub, str. Baba Novac, nr. 19
Pret bilet: 20 lei
Pianette. Live Concert
Eclectici și la fel de entuziaști ca acum 11 ani când și-au început colaborarea, Aminda și Roje revin pe scenă cu proiectul lor, Pianette, după o pauză de aproape 5 ani. Repertoriul lor e o călătorie printr-o sumedenie de stiluri, plin de prelucrări surprinzătoare și compoziții proprii.
Pe Aminda e ușor s-o recunoști și greu s-o uiți. Solista creează personaje vii și complexe pe tot parcursul concertelor ei folosindu-și doar vocea, transformând experiența concertului într-un set de povești de viață cu care e ușor să rezonezi. Roje colorează soundtrackul acestora cu un stil eclectic, uneori dulce, alteori furtunos, dar întotdeauna în armonie cu vocea. Supranumit și omul-orchestră, pianistul ține de multe ori locul tobelor sau a basului într-un mod subtil, creând o experiență aparte, plină cu detalii la care merită să ciulești urechea.
Vă invităm duminică la un live concert cu..Pianette!
Rezervări: 0364 401 546