Duminica, 29 august 2021, ora 20:30, Piața Unirii, Cluj-Napoca
Acces gratuit (pe baza de rezervare)
Opera Aperta 2021 – Nabucco, Giuseppe Verdi Nabucco 29
Dirijor: David Crescenzi
Orchestra, Corul și Ansamblul de balet al Operei Naționale Române din Cluj-Napoca
Operă în patru acte pe un libret de Temistocle Solera, inspirat din piesa Nabuchodonosor de Auguste Anicet-Bourgeois și Francis Cornu și baletul Nabucodonosor de Antonio Cortesi
Alături de impresionantele abilități componistice manifestate cu precădere în genul liric, Giuseppe Verdi (1813-1901) – „l’italianissimo” – s-a remarcat în timpul existenței sale prin excelență creativă și prin latura revoluționară, patriotică, fiind un reprezentant de seamă în lupta pentru unificarea Italiei. Totuși, dintre titlurile operelor care îi reflectă atitudinea militantă, Nabucco rezonează într-un mod aparte. După succesul relativ al primelor două opere reprezentate pe scena teatrului Scala din Milano și pierderea treptată a membrilor familiei sale în decurs de doar doi ani (1838-1840), Giuseppe Verdi renunțase la ideea de a mai compune. Contactul cu libretul lui Temistocle Solera, inspirat din Vechiul Testament și, implicit, versurile viitorului cor al sclavilor evrei – Va pensiero, sull’ali dorate – a avut un impact puternic asupra sa, determinându-l să se întoarcă la arta creatoare. Pe parcursul anului 1841, Verdi a compus opera Nabucodonosor, interpretată în premieră la Scala in Milano în anul următor, la data de 9 martie, marcând, fără îndoială, începutul unei cariere artistice strălucitoare și stabilind un record de popularitate păstrat până în zilele noastre.
Subiectul urmărește, pe parcursul celor patru acte, evoluția condiției poporului evreu – de la cea de oprimare la cea de libertate – dar și a atitudinii împăratului Nabucodonosor – întâi de aroganță, apoi de umilință – în fața puterii divine. Viziunea regizorală a Inei Hudea respectă concepția dramaturgică originală, în timp ce scenografia Lilianei Moraru prezintă componenta spațială a acesteia într-un context modern, contemporan.
Vârstă recomandată: 7+
Spectacolul are o pauză și se încheie în jurul orei 23:00
Rezerva bilete: https://www.bilete.ro/nabucco/nabucco-29-aug-2021/
Spectacol prezentat în cadrul Festivalului Opera Aperta 2021, susținut de Primăria și Consiliul Local Cluj-Napoca și Visit Cluj
Pentru spectacolele ce au ca loc de desfășurare Piața Unirii, accesul la eveniment se realizează pe baza a cel puțin uneia dintre următoarele condiții:
– rezultatul negativ al unui test RT-PCR nu mai vechi de 72 de ore
– rezultatul negativ al unui test certificat antigen rapid nu mai vechi de 24 de ore
– dovada că vă aflați în perioada cuprinsă între ziua a 15-a și a 180–a ulterioară confirmării infectării cu Sars-Cov-2
– dovada vaccinării (cel puțin 10 zile trecute de la finalizarea schemei complete de vaccinare) împotriva virusului Sars-Cov-2
Vă mulțumim pentru înțelegere!