29 Iulie Gazetofon, hârtie de despachetat

Duminica, 29 Iulie 2018, ora 19:00, Gazette, str. Calarasilor, nr. 1 

Gazetofon, hârtie de despachetat – nr. 9

Gazetofon nouă se va despacheta sus pe Cetățuie, la terasa Gazette, cu o expoziție de muzică clasică, cu belvedere și cu suflu de Duminică. Pentru că va avea loc Duminică seara, cel mai important moment al weekendului.

Ne spălăm puțin pe suflet după primul jet de festivale din vara asta și sărbătorim acel spirit care nu se bucură când moare capra vecinului. Ci se bucura fix de ce are, indiferent ce au ceilalți.

ZĂNATEC live unplugged
(Ora de muzică)

“La Ora de muzică vom povesti pe rând câte ceva despre cele mai importante curente: Baroc, Clasicism, Romantism, secol XX și muzică contemporană, reprezentanții acestuia, sursele de inspirație predominante sau alte trăsături specifice lucrării pe care o vom cânta. Barocului îi vor reveni două dansuri dintr-o Suită pentru violoncel de J. S. Bach, Clasicismului un trio pentru două viori și violoncel de Haydn, Romantismului o parte din Cvartetul nr.2 de Alexander Borodin, secolului XX o parte din cvartetul lui Maurice Ravel (impresionism) și pentru muzica contemporană vom interpreta o serie de patru Bagatele compuse de Răzvan Metea. Vom încheia cu o lucrare de Béla Bartók, o serie de șase dansuri românești transcrise de compozitorul Dan Variu, pentru cvartet.” Zănatec

ESAUNUE [Colectiva Gazette]
(Ambient set)

DECO: Green Fairy

Green Fairy e un lifestyle care urmează să se lanseze în toamnă la Cluj. Îl prezentăm în avanpremieră în Gazetofon 9 și ne bucurăm că va decora temporar terasa Gazette, cu ocazia evenimentului. În sfârșit cineva face asta

Gazetofonul apare in fiecare lună, în print color de ținut cu vârfurile degetelor; se împrăștie gratuit din mână-n mână; și din gură-n gură; și din bar-n bar; și din casă-n casă; și din bucătărie-n baie; și de fiecare dată când apare, e soare și sărbătoare; sau măcar lună plină. Și neapărat un concert bun la Colectivă.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.