29 iunie – 05 iulie 2015, ora 12:00, Parcul Central
Accesul gratuit
Jazz in the Park – primul festival din România care aduce muzica live în Parcul Central al orașului continuă cu a treia ediție
Ideea de a aduce muzica bună în Parcul Central al orașului, astfel încât să fie ușor accesibilă tuturor, s-a născut în America anilor ’70 și a cucerit rapid și marile orașe europene. În 2013 am adus-o pentru prima dată în România, la Cluj-Napoca.
Mai multe scene pe care se cântă jazz, blues, folk și muzică clasică, toate live, pentru cei aflați la plimbare în parc sau veniți special pentru eveniment. Muzică de dimineața până seara, cu artiști români și invitați din străinătate. Prieteni, familie și relaxare, vinuri, pături, hamace, sandwich-uri, biciclete, târguri de carte și de artizanat.
După succesul edițiilor precedente, în 2015 Jazz in the Park aduce mai multă bucurie și câteva surprize pentru clujeni, ediția de anul acesta fiind dedicată Capitalei Europene a Tineretului.
Parcul Central rămâne inima festivalului, unde accesul la evenimentele ce vor avea loc pe 3 scene este gratuit. Proiectul se extinde și pe Malul Someșului, unde vom amenaja pentru clujeni plaja Grigorescu și la Opera Maghiară.
În acest an mergem și mai departe, creând Fondul Jazz in the Park. Din acest fond vom finanța împreună intervenții artistice în spațiul public și vom acorda burse pentru tineri muzicieni. Donează 2 euro prin SMS la 8842, cumpără brățările de susținere sau ceasurile-vinil Jazz in the Park.