29 iunie-26 iulie Expozitia A storm passed by

29 iunie – 26 iulie 2018, ora 19:00, White Cuib, str. F.D.Roosevelt, nr. 2/1 

Expozitia A storm passed by, Dragoş Bădiţă

„Într-o după amiază de august, în timp ce eram în casa noastră de la ţară, o furtună s-a abătut peste sat. Un fulger a lovit hambarul de lângă casa vecinilor. Era plin de fân şi de butoaie cu prune strânse pentru ţuică, şi totul a luat foc într-o secundă. Vecinii erau bătrâni; femeia era imobilizată la pat, în timp ce bărbatul, încă în putere, se lupta să salveze ce putea. Ploua, dar focul era tot mai puternic.

Pompierii au înconjurat clădirea cu furtunuri cu apă, udând tot în jur, pentru ca incendiul să nu se extindă şi la casele din apropiere – în timp ce se adăposteau în câmpul ud de porumb din apropiere. Porcul a reuşit să fugă. Sătenii dădeau o mână de ajutor şi şopteau între ei, în noroiul din curte. Focul a distrus totul în hambar, în jurul bârnelor arse, ca şi cum ar fi mâncat carnea din jurul unor oase.
Am simţit ca şi cum ar fi căzut o mască, şi ceea ce părea un adăpost solid, familiar şi prietenos şi-a dezvăluit sinele, adevărata faţă a lucrurilor, un proces de dezintegrare neiertător şi străin“. (Dragoş Bădiţă.)

„Sunt multe feluri prin care se poate descrie un incendiu şi ce rămâne în urma lui, fără îndoială. În lucrările lui Dragoş Bădiţă nu sunt importante flăcările spectaculoase ori procesul în sine de distrugere, la urma urmei imagini banalizate prin intermediul ştirilor TV, ci ce se dezvăluie prin dezintegrarea lucrurilor. Miros de cenuşă, miros de frică.

Cât de convins eşti că realitatea din jurul tău va rămâne neschimbată, că îţi va oferi mereu acelaşi sentiment de siguranţă? Banalitatea unei potenţiale tragedii te poate duce în cu totul alte zone ce nu ţin de concret şi palpabil, nu sunt legate doar de partea materială a vieţii. De asemenea, anumite picturi te pot scoate din propria zonă de confort, te forţează să te gândeşti la ce ai vrea să eviţi cu tot dinadinsul“. (Alina Andrei)

Dragoș Bădiță (n. 1987, Horezu, România) a absolvit Universitatea de Artă și Design din Cluj-Napoca, lucrează și locuiește în Cluj-Napoca și București. Practica lui este alimentată de fragmente din cotidian, momente trăite, încărcate de teme și stări de spirit existențiale sau uneori mistice.

Expoziții personale: Pilot/Cluj, RO (2018), Galeria Anca Poterașu/București, RO, (2017), Lateral ArtSpace/ Cluj, RO (2012, 2013), Galeria Ivan/ București, RO (2009, 2011).

Începând cu anul 2012, împreună cu Cristina Curcan și Lucian Indrei, Dragoș Bădiță coordonează Lateral ArtSpace, un spațiu de proiecte care expune artiști tineri și emergenți.

Expozitia ramane deschisa spre vizitare pana in data de 26 iulie 2018.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.