29 septembrie Jazz & poetry performance

Sambata, 29 septembrie 2018, ora 21:00, Atelier Cafe, str. Memorandumului, nr. 9 

Pret bilet: 20/ 25 lei

Jazz & poetry performance – Sepp, Pumn De Țărână

Pendulând între rap și poezie, între Austria și România, undeva de-a lungul traiectoriei sale muzicale sinuoase, Pumn De Țărână a intrat în contact cu octetul jazz Sepp. A fost dragoste la primul acord: parte jazz, parte poezie pură, noul proiect muzical s-a născut instantaneu. Câteva luni mai târziu, iată-i angajați într-un amplu turneu, Atelierul fiind punct final al traseului lor în România. Cu această ocazie, Pumn De Țărână va lansa și volumul său de debut în poezie, sub numele Onisimus Lang. Volumul se intitulează „Sfidarea Stafidelor” și va fi publicat la Casa de Editură Max Blecher.

PUMN DE ȚĂRÂNĂ | jazz, poezie, România
Pumn De Țărână (Onisimus Lang) este un artist cunoscut în mod special printre ascultătorii de muzică rap, dar și pentru evenimentele sale de Poetry Performance. A început să scrie versuri rap în anul 2008, lansând în 2009 primul său album intitulat „În drum spre casă”. Până în prezent a lansat 4 albume, unul dintre ele fiind sub numele trupei „Dreptul la Cuvânt” în care a activat o vreme. În ultimii 3 ani s-a axat pe poezie și ca urmare, va lansa în cadrul evenimentului volumul său de debut „sfidarea stafidelor” publicat la Casa de editură Max Blecher.

SEPP | jazz, Austria
Sepp este un octet de jazz înființat în 2017 de către clarinetistul austriac Christopher Haritzer. Acest proiect este un omagiu adus bunicului acestuia: Josef Lackner. Acesta a fost pionier în protecția avalanșei, ghid montan, salvamont, fermier, conducătorul mai multor fundații, un tată dedicat familiei și un împătimit muzician. De la bunicul său, care avea o mare încredere în propiul instict și mergea deseori pe drumuri nemarcate, asumându-și riscurile, a învățat Christopher primele mișcări la clarinet. Pe aceeași atitudine mizează Christopher împreună cu colegii săi de trupă, cu rădăcini în Brazilia, Turcia, Cehia, Germania sau Austria, care fiind fascinați de nou, contribuie fiecare în felul unic la compoziția muzicală a trupei.

Extra info: 0264.450.655

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.