3 iunie Concert Extraordinar

Vineri, 03 iunie 2016, ora 19:00, Auditorium Maximum (Colegiul Academic), str. Mihail Kogălniceanu, nr. 3

Pret bilet: 30 lei

Concert Extraordinar – Muzică de film

Vă invităm să ascultaţi un program cu muzică de film, în interpretarea Orchestrei Filarmonicii de Stat „Transilvania”, dirijată de maestrul Adrian Petrescu. Melomanii clujeni se vor putea bucura de o seară muzicală cu lucrări din filme consacrate la nivel internaţional precum Indiana Jones, La Strada, Piraţii din Caraibe, Star Wars, Robin Hood, Jurassic Park şi altele.

Muzician cu o impresionantă carieră artistică naţională şi internaţională, Adrian Petrescu este prim oboist al Filarmonicii „George Enescu” din Bucureşti, dirijor invitat în stagiunile orchestrelor simfonice din ţară şi dirijorul permanent al formaţiei camerale de suflători de alamă „Romanian Brass Ensemble“. Începând cu stagiunea 2013-2014 este dirijor invitat permanent al Filarmonicii de Stat „Moldova“ din Iaşi.

Adrian Petrescu s-a născut la Braşov, iar talentul lui pentru muzică a fost descoperit de la o vârstă foarte fragedă, fiind susţinut şi încurajat de către familia sa. A început studiul pianului la şase ani, iar la zece ani studiul oboiului. După scurt timp, a fost admis la Liceul de Muzică din oraşul natal, la clasa de oboi a prof. Anselm Honigberger.

Adrian Petrescu a absolvit Academia de Muzică „George Enescu” din Iaşi, secţia oboi. În timpul studentiei a participat la numeroase cursuri de măestrie cu profesori renumiţi, precum Radu Chişu şi Maurice Bourgue la Conservatorul Superior de Muzică din Paris.

A fost laureat al unor concursuri de mare prestigiu, precum Concursul Internaţional de la Praga (1981) şi Concursul Internaţional de la Markneukirchen (1982). Din anul 1983 este prim oboist al Filarmonicii „George Enescu“.

A concertat în ţară şi peste hotare alături de mari dirijori şi solişti (Seiji Ozawa, Gennadi Rozhdestvensky, Sir Neville Marriner, Yuri Simonov, Placido Domingo, José Carreras, Angela Gheorghiu, Maxim Vengerov, Vadim Repin) şi a fost invitat ca solist la numeroase festivaluri naţionale şi internaţionale, ca Festivalul „George Enescu”, Festivalul din Schwerin şi Hannover Expo/Germania, „Cimarosa“ di Fermo, Las Palmas/Spania, Dranouter/Belgia.

În dorinţa de a aborda arta muzicii dincolo de preocupările de instrumentist de elită, Adrian Petrescu a păşit pe podiumul dirijoral valorificându-şi, astfel, îndelungata experienţă de oboist şi virtuoz al instrumentelor de suflat. În anul 2005, Adrian Petrescu a fondat formaţia camerală de „Romanian Brass“, iar în anul 2008 a debutat în calitate de dirijor alături de Filarmonica de Stat din Botoşani.

În ţară, dirijorul Adrian Petrescu a mai condus Orchestra Simfonică a Filarmonicii „George Enescu“, Filarmonica „Moldova“ din Iaşi, Filarmonica „Banatul“ din Timişoara, Filarmonica de Stat din Târgu Mureş, Filarmonica din Satu Mare, Filarmonica din Sibiu, Filarmonica „Mihail Jora“ din Bacău, Filarmonica „Oltenia“ din Craiova, Filarmonica „Marea Neagră“ din Constanţa, iar în Europa a dirijat în Festivalul „Tamisei“ la Londra si la Expoziţia Mondială de la Zaragoza.

Muzicianul a realizat şi numeroase înregistrări. În calitate de solist pentru casa de discuri AIX Media Group (SUA), a imprimat un DVD alături de Orchestra de Cameră a Filarmonicii „George Enescu“ dirijată de Cristian Mandeal. De asemenea, din discografia sa fac parte CD-urile „The Magic of Adrian Petrescu“, realizat alături de organistul Nicolae Licareţ în Cambridge/Anglia, şi „Solemn Entry“ în calitate de drijor al formaţiei „Romanian Brass Ensemble”.
Presa românească şi cea internaţională a consemnat cu entuziasm concertele artistului, care este, în egală măsură, invitat permanent al emisiunilor muzicale ale Radiodifuziunii şi Televiziunii Române.
Adrian Petrescu este distins cu Ordinul Meritul Cultural decernat de Preşedinţia României.

Concert extraordinar
Orchestra Filarmonicii de Stat „Transilvania”

Adrian Petrescu Dirijor

Program de muzică de film

BILETE
Biletele la concertele Filarmonicii de Stat „Transilvania” se pot achiziţiona online, de pe biletmaster.ro.
Biletele se pot cumpăra şi de la Agenţia de Bilete a Filarmonicii (Piaţa Lucian Blaga nr. 1-3, la parter în incinta Casei de Cultură a Studenţilor, Tel. 0264 43 00 60) conform programului: Luni & Miercuri 10 – 14, Marţi & Joi 12 – 18 şi Vineri 10 – 14 sau cu o oră înainte de concert, direct de la locaţia acestuia.
30 lei preţ întreg / concert
15 lei preţ redus (elevi, studenţi şi pensionari) / concert

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.