30 aprilie Înscrieri la Competiția Locală TIFF 2016

Sâmbătă, 30 aprilie 2016, Fabrica de Pensule,str. Henri Barbusse, nr. 59-61

Înscrieri la Competiția Locală TIFF 2016 – ultima zi

Festivalul Internațional de Film Transilvania (27 mai – 5 iunie 2016) angrenează comunitatea artiștilor vizuali clujeni în Competiția Locală TIFF, pentru al șaptelea an consecutiv, oferindu-le pasionaților de film șansa de a-și prezenta producțiile pe marele ecran, în timpul festivalului. Dedicată amatorilor, artiștilor vizuali emergenți și profesioniștilor originari din Cluj sau care locuiesc, lucrează, studiază în orice localitate din județul Cluj, competiția își propune să descopere și să susțină talente și viziuni artistice noi.

Ultima zi de recepționare a titlurilor este 30 aprilie 2016, iar detalii despre înscriere și detalii tehnice găsiți pe site-ul TIFF.

Organizatorii vor anunța titlurile care intră în Competiția Locală TIFF 2016 până cel târziu la data de 20 mai. O selecție a celor mai bune filme dintre cele înscrise vor fi prezentate în cadrul unui eveniment special la TIFF. Atunci va fi anunțată și cea mai bună creație, desemnată de un juriu alcătuit din trei membri cu experiență în cinematografie și recompensată cu Premiul Competiției Locale TIFF.

Federația Fabrica de Pensule va acorda o Mențiune Specială filmului cu o viziune artistică angajată, care pune sub semnul întrebării subiecte sau problematici relevante pentru comunitatea locală sau societatea contemporană în contextul social actual.

În 2015, Premiul Competiției Locale i-a revenit filmului Ridică-te și umblă! / Kelj fel, és jársz!, regia Bán József, iar o Mențiune Specială i-a fost oferită de Fabrica de Pensule filmului Sorin, de Sofia Iulia Nelega.

Competiția Locală TIFF 2016, dedicată artiștilor din județul Cluj, este organizată de Festivalul Internațional de Film Transilvania, în parteneriat cu Federația Fabrica de Pensule.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.