Duminica, 30 august 2020, ora 10:00, Muzeul de Artă, Piaţa Unirii, nr. 30

Expoziția Referință – selecție din colecția Fundației Sapientia

 Muzeul de Artă Cluj-Napoca vă invită la expoziția Referință. Cele 60 de lucrări de artă prezentate la expoziția organizată de Centrul de Artă din Transilvania reprezintă o selecție subiectivă din cele aproape 350 de opere de artă cumpărate de Fundația Sapientia în ultimii trei ani.

Scopul Colecției Sapientia este de a colecta lucrările reprezentative ale artiștilor maghiari din Transilvania după anii 1920, de a inventaria cele mai importante tendințe și grupări de artă și de a le transforma, prin competență profesională și rafinament, într-o colecție de referință.

Materialul Expoziției de Referință își propune să prezinte acest demers, parcurgând un arc temporal de la pictura băimăreană până la avangarda maghiară și manifestările de artă contemporană din Transilvania.

Accesul va avea loc în conformitate cu prevederile legale privind limitarea răspândirii virusului SARS-CoV-2.

Expozitia ramane deschisa spre vizitare pana in data de 06 septembrie 2020.

Program de vizitare: miercuri – duminică: 10.00 – 17.00