30 iunie – 1 iulie 2022, ora 12:00, Muzeul de Arta, Piaţa Unirii, nr. 30

Intrarea liberă  Atelier de creație păpuși 

Atelier de creație păpuși din materiale reciclabile cu artista Alexandra Mureșan

30 iunie, ora 12.00
1 iulie, ora 12.00

„Atelierul se adresează copiilor și adulților, deopotrivă, și îi invită ca prin exersarea creativității, să contribuie la crearea unui viitor mai bun. Pe parcursul celor câteva ore petrecute împreună, vom căuta să vedem cum materialele banale și simple, care în mod obișnuit le privim drept rebuturi, pot primi o a doua șansă și pot deveni actorii unei noi povești: o poveste despre o lume mai bună, mai grijulie, conștientă și sustenabilă.” (Alexandra Mureșan)

Păpușile create pe parcursul celor două ateliere vor juca în spectacolul de păpuși Muzeul Ultimului Pet prezentat de Teatrul ANnimaart în 2 iulie, ora 12, la Muzeul de Artă, în cadrul festivalului.

Alexandra Mureșan (n. 1985) este artist visual și lector univ. dr. la Universitatea de Artă și Design din Cluj-Napoca. A început să lucreze cu sticla acum 11 ani, acumulând experiență în acest domeniu pe parcursul studiilor de licență și master în cadrul departamentului de Ceramică-Sticlă-Metal al aceleiași universități. În 2013 primește Premiul Memorial Jutta Cuny Franz pentru tineri sticlari, în Germania. Creațiile sale, realizate preponderent din materiale reciclate, au fost și sunt vizibile în diverse expoziții atât în țară cât și peste hotare. Studiile în domeniul filosofiei, anterioare incursiunii în arta sticlei, și finalizate la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj, au avut, de asemenea, un impact puternic asupra dezvoltării gândirii ei creative.

Rocada ARrtelor este un festival anual, organizat de Asociația Rodade, în parteneriat cultural cu Muzeul de Artă Cluj-Napoca și Radio Cluj, ce se bazează pe ideea complementarității expresiilor artistice, indiferent de forma de manifestare. Încadrate de o expoziție de artă plastică, au loc o suită de evenimente-atelier din zone artistice diferite provocate la dialog.