30 septembrie-2 octombrie Herbstfest

30 septembrie – 02 octombrie 2016. ora 10:00, Piața Unirii

Herbstfest – Festival de Toamnă al Economiei Germane

Cea de-a cincea ediție, 2016, a deja tradiționalului Festival de Toamnă al Economiei Germane – Herbstfest (Wirtschaft. Kultur. Networking), se pregăteşte să ia startul, aşa cum a devenit deja tradiţie, în primul weekend din luna octombrie, în Cluj-Napoca. Oktoberfest-ul Clujului va avea loc în Piața Unirii, timp de trei zile, între 30 septembrie şi 2 octombrie. Și în data de 29 septembrie vor fi activități sub egida Festivalului, însă nu se vor desfașura în Piața Unirii.

Ediția din acest an a ceea ce organizatorilor le place să numească “Zilele Clujului German” vine cu și mai multe surprize decât în anii precedenți, cu bere, cârnați bavarezi, ștrudele, produse pe toate gusturile, și spectacole și activități pentru toate vârstele. Vizitatorii vor avea ocazia să afle din experiențe practice lucruri inedite despre cultura, tradiţiile şi economia Germanie.
Organizatorii festivalului au pregătit un program divers: de la concerte live și dansatori profesioniști, show-uri de modă, demonstrații de dresaj canin și de prim-ajutor, mini-golf și playground pentru cei mici, până la workshop-uri și ateliere de job matching și recrutare, sesiuni de business networking cu participare internațională, sau expoziții și test drive-uri cu cele mai puternice mașini nemțești.

Ediția 2016 a Festivalului, mai… germană ca niciodată

Ediția din acest an a Festivalului de Toamnă al Economiei Germane aduce o serie de noutăți care vin să întărească rolul acestei comunități în Transilvania. În primul rând, la eveniment au confirmat participarea ambasadorul Germaniei în România, Werner Hans Lauk și primarul de raion (sector) al Köln-ului, Dr. Ralf Heinen.
Pe scena din Piața Unirii, instalată într-un cort imens, va răsuna exclusiv muzică nemțească, respectiv orchestre și formații emblematice pentru stilul bavarez: Klaudia und die Burzenland Party Band, Trio Saxones (formația celor trei preoți sași din Transilvania), Sächsische Tänze – Sächsische Volkstanzgruppe aus Mühlbach (ansamblul de dansuri săsești din Sebeș), precum și nelipsita Fanfară din Foieni, devenită deja emblemă a festivalului.

Muzica antrenantă va acompania, binențeles, delicioasele bucate tradiționale nemțești și multitudinea de sortimente de bere ”de la mama ei”. Diversificarea gamei de produse culinare și alcoolice, preparare și aducerea lor special din Germania pentru acest eveniment este unul dintre punctele forte ale organizării de anul acesta.

Program complet

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

blog.aidol.asia youngteens.net a-coon.com xmanyclips