31 august Ziua în care papucii mei și-au înghițit limba

Joi, 31 august 2017, ora 20:00, Reactor de creație și experiment, str. Petofi Sandor, nr. 4

Intrarea libera (în limita locurilor disponibile)

Ziua în care papucii mei și-au înghițit limba

După o vară de ateliere și exerciții, de familiarizare cu tehnici și cu colegi noi, cei doisprezece rezidenți din cadrul celei de a doua ediții Fresh Start – rezidențe de creație sunt pregătiți să își prezinte produsele a două luni de muncă intensă.

Cele două grupe formate fiecare dintr-un regizor, un dramaturg, un scenograf și trei actori, cu toții absolvenți de nu mai mult de patru ani, au lucrat, sub mentoratul unui artist cu experiență, pe tehnici de teatru documentar sau teatru performativ, fiecare dintre echipe realizând câte un spectacol care utilizează una din aceste metode. Începem prezentările cu spectacolul de teatru performativ și vă așteptăm cu drag la primul eveniment #reactor din noua stagiune!

Ziua în care papucii mei și-au înghițit limba

Rezidenți: Casandra Topologeanu (regie), Ioana Hogman (dramaturgie), Gábor Zsófi (scenografie), Oana Marcu, Radu Dogaru, Claudiu Urse (actori) Mentor: Ferenc Sinkó

Gândește-te la drumul pe care îl parcurgi cu regularitate. Fie că e vorba despre drumul către job sau școală, drumul spre cineva sau întoarcerea acasă, observă-ți mintea aleargând între ceea ce vede, ceea ce revede și toate lucrurile de care îți amintește sau pe care le proiectează. E ceva plictisitor și plăcut în acest refren. Asta până când, într-un moment necunoscut, se întâmplă ceva neașteptat, ceva ce nu s-a mai întâmplat până acum și care e puțin probabil să se mi întâmple a doua oară. Există posibilitatea ca acest eveniment, necunoscut încă, să schimbe ceva pentru totdeauna.

Rezervări: http://www.reservr.net/u/reactor/event/w7c9kZA6Ut34ekv8

Un proiect co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național și de Primăria și Consiliul Local Cluj-Napoca.

Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziția Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.