31 mai Dragoste in vremea Corona

Dragoste in vremea Corona

Luni, 31 mai, ora 18.00, online

Dragoste in vremea Corona – lansare de carte

Vă invităm să urmăriți lansarea volumului „Dragoste în vremea Corona” de Stela-Maria Ivaneș (Colecția Școala Ardeleană de Proză, 2021).

„Un roman inedit, de fapt un pseudojurnal de pandemie, surprinde «bomba» care a lovit omenirea, o pandemie teribilă, cumplită și mizerabilă, în care un virus minuscul a schimbat viața tuturor, într-o clipă. Scriitoarea se apleacă atent, curios, cu finețe de psiholog profesionist, asupra felului în care reacționează diferite personalități umane la criza aceasta majoră, existențială. Acum s-au instalat, peste Terra, frica, groaza, panica, bâlbâiala, nesiguranța, oboseala, lehamitea, negarea, teama de viitor. Și în acest decor absolut spectaculos, chiar dacă este cumplit, oamenii continuă să trăiască, să iubească, să urască, să socializeze virtual, dar nu numai, să invidieze, să șmecherească, să lovească, să dușmănească, să profite, să ajute, să plângă, să glumească și să spere…”

Invitați, alături de autoare: Aurel Codoban, Virgil Ciomoș, Horia Bădescu și Vasile G. Dâncu.
Moderator: Karen Sebesi.

Evenimentul se va desfășura online, pe platforma Zoom, și va fi transmis live pe pagina de Facebook a Editurii Școala Ardeleană: www.facebook.com/scoalaardeleanacluj.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *