Marti, 04 octombrie, ora 18.30, Librăria Humanitas, str. Universității, nr. 4

Teatrul ca rezistență.Oameni de teatru în arhivele Securității, de Cristina Modreanu

Librăria Humanitas din Cluj vă invită să participați la o lansare de carte & ședință de autografe: ”Teatrul ca rezistență. Oameni de teatru în arhivele Securității” de Cristina Modreanu
Vor vorbi alături de autoare: Miruna Runcan, Liviu Malița
„Ce știm noi despre rezistența în cazul oamenilor de teatru este numai ce a răbufnit în afară – spectacole interzise, mari scandaluri, număr mare de vizionări la unele producții, înlocuiri de directori. O mitologie care ține loc de istorie pentru teatrul românesc. Dar „rezistența prin cultură” nu se reduce numai la gesturi extreme, de curaj spectaculos, de natură să atragă instantaneu atenția publică internațională, pentru a aduce în dezbatere un regim criminal sau opresiv. Pe cât de utile sunt aceste gesturi de disidență și pe cât de admirabil este curajul celor care le comit, asumându-și riscuri personale incalculabile, pe atât de importante rămân și actele de rezistență mai puțin vizibile, dar care revin recurent pe parcursul carierei unor artiști. […] Această permanentă luptă de „guerilă culturală”, acest „balet” periculos ai cărui pași pot părea astăzi ridicoli sau desueți, lipsiți de sens sau de eficiență – într-o lume dominată de eficiența raportată prin indici clar estimabili –, era în epocă o declarație silențioasă, difuză, desemnând însă o poziție etică asumată de niște oameni care refuzau să fie cu totul „sub vremuri”, exersându-și conștiința și libertatea interioară și îndemnându-i și pe alții, în mod mai mult sau mai puțin deschis, să o facă”, spune autoarea în argumentul cărții.
Istoricul Adrian Cioroianu scrie în postfața cărții: „Cine o cunoștea pe Cristina Modreanu ca jurnalistă și cronicar de teatru va fi plăcut impresionat(ă) să afle de recentele sale pasiuni «detectivistice»: în ultimii ani a lucrat efectiv în cercetare istorică, fiind astăzi asociată Universității «Babeș-Bolyai» din Cluj ca cercetătoare. Iar subiectul abordat e unul de ținută: istoria teatrului ca parte a istoriei lumii românești în timpul regimului comunist. Fiind, în raport cu societatea, un regim «total» și totalitar, comunismul nu putea pierde din vedere scena teatrelor. Mesajele transmise aici, personajele create de scenariști, regizorii în vogă sau actorii cu priză la public s-au aflat, logic, în atenția Securității. Cristina Modreanu a avut curiozitatea de a căuta aceste dosare la CNSAS. Și, plecând de la un studiu de caz inițial axat pe teatre din Timișoara, ulterior extins spre București, autoarea caută logica acelui «escapism» estetic devenit tactica de opoziție a unor intelectuali față de regimul politic. Teza cărții este una pe care o împărtășesc: discursul dominant de azi insistă pe supunerea civică și pe conformismul de grup al românilor din deceniile 1950-1980, însă, în realitate, România regimului comunist a fost scena unei confruntări subtile, dar persistente: revolta artiștilor prin «acte recurente de nonconformism», «refuz de supunere» și «tatonarea neobosită a granițelor trasate de cenzură», cum demonstrează autoarea aici. Cartea de față probează cu brio un adevăr: da, în România comunizată chiar a existat o rezistență prin cultură.”
Cristina Modreanu este critic și istoric de teatru, curatoare de artele spectacolului, cercetătoare la Janovics Center for Screen and Performing Arts Studies din cadrul Facultății de Teatru și Film a Universității „Babeș-Bolyai” și redactoarea-șefă a revistei de artele spectacolului Scena.ro. Coordonează din 2020 proiectul Dicționarul Multimedia al Teatrului Românesc (www.dmtr.ro), produs de Asociația Română pentru Promovarea Artelor Spectacolului, în parteneriat cu Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca și Universitatea de Arte din Târgu Mureș (Premiul AFCN pentru activarea patrimoniului imaterial, 2021). Este doctor în teatru (UNATC București) și Fulbright alumna și a fost visiting scholar la Tisch School of the Arts din cadrul Performance Studies Department, New York University. A publicat șase cărți despre teatru în limba română și numeroase articole despre teatrul românesc (în țară și în străinătate). A History of Romanian Theatre from Communism to Capitalism: Children of a Restless Time este prima ei carte în engleză, apărută în 2020 la Routledge..