5 februarie Carmina Burana

Miercuri, 05 februarie 2020, ora 18:30, Opera Romana, Piaţa Ştefan cel Mare, nr. 2-4, Cluj-Napoca

Pret bilet: intre 30 si 100 lei

Carmina Burana – spectacol de balet cu bandă

Cantată scenică bazată pe o serie de manuscrise din secolele XI-XIII

Carmina Burana – în traducere Cântece Burane, Burana fiind vechea denumire a regiunii Bavaria din Germania – , creaţie care i-a adus lui Orff celebritatea absolută, este o cantată scenică profană, unică în felul ei. Sursa de inspiraţie o constituie cântece şi poezii în latina veche, germana Evului Mediu şi în franceza aceleiaşi perioade, dintr-un manuscris din secolul XIII, păstrate în mănăstiri benedictine, editate de către J. A. Schmeller.

Compozitorul, dirijorul, muzicologul şi pedagogul german Carl Orff s-a născut la München, la 10 iulie 1895. Acesta a studiat la Academia de Muzică şi apoi cu Heinrich Kaminski la München, oraş în care şi-a şi început activitatea dirijorală. Aici a fost unul din fondatorii Şcolii Günther, unde a predat muzica potrivit principiilor lui Jaques-Dalcroze, activitate care a avut o puternică influenţă asupra concepţiilor sale creatoare. El pune, în creaţie, accentul pe elementul ritmic. Ritmurile sale sunt însă cu totul necomplicate, limbajul său este caracterizat prin simplitatea temelor, care au de multe ori o pronunţată savoare populară. Toate aceste trăsături sunt prezente în cantata scenică  Carmina Burana.

Odată găsită o sonoritate, o linie melodică, un ritm, sunt repetate mereu în forma iniţială. Efectul este straniu, neaşteptat și în același timp spectaculos. Compozitorul afirma după parcurgerea textelor, referitor la muzica pe care a compus-o: “Am scris muzica foarte repede (…). În puţine săptămâni, lucrarea era gata gândită (…). Muzica îmi era atât de cunoscută, pulsa în mine atât de viu, încât pentru a o cânta nu aveam nevoie de note scrise. Când mi s-a cerut partitura, a trebuit să recunosc realitatea că ea nu exista decât în câteva părţi schiţate pe hârtie”.

Vârstă recomandată: 7+

Specatacolul are o pauză și se termină în jurul orei 20:00

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

xmanyclips