6 mai ARTbecedar- A de la Autoportret cu Cristina Gagiu

Sambata, 6 mai 2017, ora 11:00, Fabrica de Pensule, str. Henri Barbusse, nr. 59-61

Taxă de participare: 15 lei

ARTbecedar- A de la Autoportret cu Cristina Gagiu

Cu ajutorul Cristinei Gagiu, cei mici vor învăța în cadrul acestei ediții de ARTbecedar să facă un autoportret. Tehnica pe care copiii o vor aborda este monotipul, procedura colaborativă care are ca rezultat un portret cât mai fidel realității. Copiii fac cunoștință cu una din tehnicile de imprimare, care se continuă cu intervenția imaginației, completând lucrarea finală.

Cristina Gagiu (b. 1969) este o artistă vizuală care trăiește și lucrează în Cluj, România. A absolvit Academia de Arte Vizuale „Ion Andreescu” din Cluj. În lucrările ei, Cristina folosește în principal mediul picturii figurative și al graficii.

Facilitator atelier: Apai Emese

Număr maxim de participanți: 10 copii / atelier
Organizatorii vor pune la dispoziție toate materialele necesare pentru fiecare atelier. Atelierele vor avea loc la Fabrica de Pensule, în atelierele artiștilor sau în spațiile de evenimente (locația va fi anunțată participanților în prealabil).

Informații suplimentare: Apai Emese – emeseapai@gmail.com
Înscrieri: https://goo.gl/forms/ZOOkOB6Sqz7lbxw13

ARTbecedar este un program dedicat celor mici, în care părinții își pot împlica copiii în activități creative conduse de artiști din Fabrica de Pensule și din comunitatea artistică din jurul acesteia. Copiii au ocazia de a intra în contact cu artiștii și de a învăța de la ei despre diferite tehnici și medii artistice, prin activități practice și jocuri. Fiecare sesiune este condusă de un artist coordonator și un facilitator care ajută la comunicarea grupului și la păstrarea unei dinamici active, prin care toți copiii participă la activități. Prin participarea la atelierele ARTbecedar copiii acumulează, printr-un limbaj accesibil lor, cunoștințe despre arta contemporană, familiarizându-se cu teme, subiecte sau artiști contemporani.

ARTbecedar este un program cultural co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național. Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.