6 martie Poeme

Poeme

Vineri, 06 martie 2020, ora 18:00, Biblioteca Centrală Universitară “Lucian Blaga”, str. Clinicilor, nr. 2

Poeme, de Corneliu Coposu – lansare de carte

Fundația Corneliu Coposu și Fundația Academia Civică împreună cu partenerii lor Asociația “Cardinal Iuliu Hossu” și Biblioteca Centrală Universitară “Lucian Blaga” au onoarea și plăcerea să vă invite la un eveniment deosebit: prezentarea volumului “Poeme” de Corneliu Coposu, poezii gândite în timpul celor 17 ani de detenție și puse pe hârtie după ieșirea sa din închisoare, în 1964.

Lansarea cărții se va bucura de participarea doamnei Ana Blandiana, președinte Fundația Academia Civică, domnului Adrian Popescu, scriitor și a domnului Ion-Andrei Gherasim, președinte executiv Fundația Corneliu Coposu.

“Corneliu Coposu nu și-a publicat poeziile din două motive: pentru că avea, ca om de cultură, o foarte înaltă părere despre poezie și pentru că avea, ca om politic, o foarte severă părere despre definiția acestuia. Dar și un motiv și altul nu fac decât să se adauge calităților intelectuale și morale ale celui care a avut puterea să facă prin viața și ideile sale cel mai mare dar generațiilor următoare: acela de a le fi model. Faptul că a scris versuri îi conturează profilul cu o lumină în plus. O lumină care ne îmbogățește istoria.“ (Ana Blandiana, din prefața volumului Corneliu Coposu, Poeme, Editura Fundației Academia Civică, 2019 )

6 martie Poeme

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Scroll to top