6 noiembrie Lecturi în Atelier

Duminica, 06 noiembrie 2016, ora 19:00, Atelier Cafe, str. Memorandumului, nr. 9

Intrarea liberă

Lecturi în Atelier – Dan Sociu

Scena culturală clujeană avea nevoie de un nou spațiu dedicat comunității sale literare. Workshopul de lectură propune un nou format – diferit de cel al vechiului cenaclu – în care cititorii de literatură pot intra în contact direct cu autorii lor preferați.

Dan Sociu e unul dintre cei mai influenți și mai comentați poeți postdecembriști. Desemnat, în 2006, ca fiind cel mai bun tânăr poet al momentului, e votat, după doar un an, de colegii săi de generaţie drept cel mai popular tânăr scriitor. A primit mai multe premii, însă cel mai important rămâne, probabil, cel pe care l-a refuzat: în 2014 respinge premiul „Cartea de Poezie a anului 2013” finanțat de ICR. Născut în ’78 la Botoșani, Dan Sociu debutează în 2002 cu volumul “Borcane bine legate, bani pentru încă o săptămână” (Editura Junimea). Traduce în 2007 prima antologie în limba română a poeziilor lui Charles Bukowski, “Dragostea e un cîine venit din iad”, iar, în 2009, “Țara mlaștină și alte poeme”, o antologie din poeziile lui Seamus Heaney. Fiind prezent în numeroase antologii, “Mouths Dry with Hatred” (Longleaf Press, 2012) reprezintă prima traducere în volum a poeziilor sale. Publică, de asemenea, trei romane: “Urbancolia” și “Nevoi speciale” (ambele în 2008, la Editura Polirom), completate de “Combinația” (Casa de pariuri literare, 2012). În urmă cu câțiva ani, Dan Sociu susținea lecturi publice la New York, iar în 2014 (Editura Polirom) apare prima sa antologie de autor, “Vino cu mine știu exact unde mergem”. Începem seria lecturilor în Atelier sub îndemnul acestui „roman autobiografic”!

DAN SOCIU: scriitor, poet, prozator, jurnalist
Info & rezervări: 0264.450.655

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

xmanyclips