Joi, 06 octombrie 2022, ora 10:00, Reactor, str. Petöfi Sándor, nr. 4
Participarea gratuita
Atelier de teatru muzical cu Adonis Tanța Atelier de teatru muzical
În perioada octombrie – noiembrie, Reactor invită studenții, artiștii emergenți și pe toți cei interesați la o serie gratuită de ateliere de formare în teatru muzical, creație de teatru și scriere performativă, prin intermediul cărora participanții vor avea acces la câteva dintre instrumentele de creație pe care le folosim în procesele noastre artistice.
Programul de ateliere se deschide cu un workshop de 4 zile de teatru muzical, a câte patru ore pe zi, coordonat de actorul, performerul și artistul muzical, Adonis Tanța.
Atelierul conține o dimensiune teoretică în care se va prezenta o scurtă introducere în lumea teatrului muzical și a instrumentului vocal, vom începe partea practică prin inițierea unor exerciții de respirație în cânt și în vorbirea scenică, vom continua cu vocalize, exerciții muzicale și ritmice, coordonare voce-corp, lucru pe repertoriu și interpretare.
Un atelier antrenant, cu multă muzică și distracție. La final de atelier, aplicăm ce am învățat și pregătim împreună un mic spectacol-exercițiu.
Program:
Joi, 6 octombrie, 10 – 14
Vineri, 7 octombrie, 10 – 14
Joi, 13 octombrie, 10 – 14
Duminică, 16 octombrie, 10 – 14
Atelierul este adresat studenților și tinerilor interesați de teatru muzical, fără să fie necesară o formare profesională în această direcție. Este însă recomandat ca cei interesați să aibă aptitudini artistice minimale pe muzică, dans sau chiar scriere.
*Participarea este gratuita si se face pe baza de inscrieri, completand formularul urmator, pana in 05 octombrie, inclusiv: https://forms.gle/Hea1etCZ5tySWK3W8
Participarea la atelier este condiționată de participarea, de asemenea, gratuită, la una dintre reprezentațiile spectacolului „Visul” din 5 sau 6 octombrie, de la Reactor.
Numărul de locuri este limitat, iar selecția participanților se va face în ordinea înscrierilor și în funcție de disponibilitatea de a participa la tot atelierul.
Adonis Tanța.a absolvit Academia de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj la secția canto clasic, teatru muzical. A colaborat din primii ani de facultate cu mai multe instituții de cultură din România, în spectacole de teatru, operă, musical. Din anul 2016 Adonis Tanța a început să creeze spectacole de teatru muzical experimental, cele mai reprezentative fiind: In the name of love, Extrinsec, La Plasticatta și Marele B. Un Cabaret despre Burnout. În prezent își desfășoară activitatea la Reactor de creație și experiment, unde lucrează ca actor/performer, și coordonează pregătirea muzicală și antrenamentul vocal al artiștilor în proiectele muzicale. Cel mai recent spectacol de teatru muzical la care a lucrat împreună cu echipa Reactor este Visul.