7 mai Festivalul scurtmetrajelor în portugheză

Luni, 7 mai  2018, ora 20:00, Cinema Victoria, b-dul Eroilor, nr. 51

Festivalul scurtmetrajelor în portugheză

Data de 5 mai marchează Ziua internațională a limbii portugheze, așa că ne-am hotărât să sărbătorim momentul printr-o proiecție de scurtmetraje din țările în care limba oficială este limba portugheză.

Și de această dată am continuat colaborarea cu Arte Institute din New York și cu sprijinul Institutului Francez din România, al Ambasadei Portugaliei în România, al Catedrei Fernando Pessoa, al Centrelor de Limbă Portugheză din România și al Institutului Camões pentru Cooperare și Limbă Portugheză avem plăcerea să prezentăm la București, Cluj-Napoca și Timișoara Festivalul de filme de scurtmetraj din țările în care limba portugheză este limbă oficială.

Proiecția reunește 9 scurtmetraje realizate în țările în care limba oficială este limba portugheză, respectiv Angola, Brazilia, Capul Verde, Guineea Bissau, Guineea Ecuatorială, Mozambic, Portugalia, São Tomé și Príncipe și Timorul de Est.

Obiectivul acestui festival este să aducă în atenția publicului producțiile cinematografice din țările în care limba portugheză este limbă oficială. De la legende africane și până la probleme de factură socială și economică, festivalul reunește o mare varietate de teme, care reflectă, în egală măsură, diversitatea culturilor din țările în care limba portugheză este limbă oficială și varietatea limbii portugheze.

Proiecțiile vor fi subtitrate în limba română și în limba engleză. Subtitrările în limba română au fost realizate cu sprijinul Catedrei Fernando Pessoa din cadrul Facultății de Limbi și Literaturi Străine, Universitatea din București.

Detalii complete pe www.falaportugues.ro

Bilete disponibile în curând pe www.cinemavictoria.ro.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *