8 decembrie Noaptea Porților Deschise

Sâmbătă, 08 decembrie 2018, ora 18:00, Teatrul National Lucian Blaga, Piata Stefan cel Mare, nr. 2-4

Noaptea Porților Deschise

În acest an, gândurile și susținerea noastră se îndreaptă către Andreea. Ea are 25 de ani. Se află în stare vegetativă și este îngrijită la Clinica Polaris. Deschide ochii, privește, poate întoarce capul, are mici reacții atunci când i se vorbește, dar nu se poate mișca. Știm că este prezentă pentru că atunci cînd se bucură de prezența cuiva, Andreea îi îndinde jucăria ei de pluș preferată.

Andreea a suferit un accident rutier în 2014, în Statele Unite ale Americii. Se afla acolo, studentă fiind, prin programul Work and Travel, pentru a-și continua finanțarea studiilor de la Cluj. Au urmat 6 operații în SUA, după care a fost repatriată în stare gravă, vegetativă.

Andreea mai are șanse, dar este nevoie de timp, de răbdare, de speranţă și tratamente medicale inovatoare de lungă durată. Mătușa ei, singura aparținătoare, trebuie să facă rost de 3.000 lei pe lună, lună de lună, an de an, în speranța că, la un moment dat, Andreea își va redobândi sănătatea. Suma reprezintă o reducere substanțială pe care Clinica Polaris o acordă Andreei. O zi din viața Andreei costă, așadar, 100 de lei. Haideți să ne unim și să îi oferim Andreei cel puțin încă 100 de zile de îngrijire! Vă propunem să adunăm împreună 10.000 de lei, ceea ce ar acoperi costurile pentru următoarele 100 de zile de spitalizare.

 Intrarea la Noaptea Porților Deschise va fi liberă. În schimbul evenimentelor de care sperăm că vă veți bucura, vă invităm să donați pentru Andreea. Urna se va afla în foaier pe toată durata evenimentului.

Vom recompensa generozitatea voastră organizând o tombolă, la care pot participa toți cei ce donează minim 10 lei pentru Andreea!

Extragerea câștigătorilor va avea loc în cadrul Nopții Porților Deschise, la miezul nopții, pe scena mare. Actorii teatrului vor înmîna cu bucurie șapte premii: pachete cu obiecte personalizate cu însemnele Teatrului Național din Cluj-Napoca și sticle speciale de vin și șampanie. Marele premiu va consta într-un card personalizat care vă asigură accesul la toate premierele noastre din anul 2019, pentru două persoane, în cele mai bune locuri din sală.

Noaptea Porților Deschise revine în acest an cu multe evenimente, invitându-vă să ne bucurăm împreună de ele! Aveți astfel ocazia să vă întâlniți cu actori ai teatrului, să participați la un curs de inițiere în dansul popular românesc sau la o demonstrație cu participanții la atelierul de dans susținut de coregrafa Andrea Gavriliu, să ascultați, ca în fiecare an, muzică tradițională românescă, să participați la Cabina de film în care va avea loc o proiecție de film cu și despre spectatori ai Teatrului Național Cluj-Napoca, să asistați la un spectacol-colaj bazat pe texte dramatice românești din 1918 pînă în prezent, să participați la o sesiune de întrebări și răspunsuri și să vă întâlniți față în față cu actorii teatrului. Tot ca în fiecare an veți putea participa la atelierul de pictură pe globuri, dar și un atelier inedit de creație – felicitări și pictură pe piatră. În încheierea seriii, Ada Milea și actori ai Teatrului Național Cluj-Napoca, vor susține un concert de muzică de teatru. Pe toată durata desfășurării evenimentului veți putea asista la o instalație video cu participarea tuturor actorilor Teatrului Național Cluj-Napoca în cadrul căreia se vor citi 100 de poezii românești și Mâna mea-Forța mea, statuie video realizată de József Iszlai

Programul complet al evenimentului

Scena Mare

18:00-19:20
100 de Minute de Dansuri Traditionale Românesti

Curs de inițiere susținut de Camelia și Neluțu Motoc

De mai bine de 25 de ani în slujba dansului tradiţional românesc, coregrafii Camelia şi Neluţu Motoc formează generaţii de dansatori care să ducă mai departe frumuseţea şi măreţia folclorului coregrafic românesc.

Ansamblurile folclorice de copii şi tineri, formate şi instruite de cei doi coregrafi, au devenit, în scurt timp, adevăraţi ambasadori ai culturii tradiţionale româneşti. Valoarea repertoriului, acurateţea interpretării şi spectacolele bine regizate de cei doi, au făcut ca formaţiile instruite să se bucure de un palmares impresionant atât în ţară dar mai ales peste hotare. Activitatea scenică este dublată cu succes de cursuri de iniţiere şi învăţare a dansului tradiţional românesc pentru copii şi adulţi.

Din 1994 şi până în prezent, câteva sute de dansatori, copii, tineri şi adulţi au urmat cursurile celor doi coregrafi, o parte dintre ei fiind acum membrii unor importante ansambluri folclorice, dar ceea ce este cel mai important, este că toţi cei care au avut de-a face cu Camelia şi Neluţu, din acel moment au îndrăgit jocul popular.

 19:30-19:50
Demonstratie cu participanții la atelierul susținut de coregrafa Andrea Gavriliu
(pe bază de înscriere la adresa atelier@teatrulnationalcluj.ro, până la data de 6 decembrie)

Participarea este gratuită, dar locurile sunt limitate pentru 20 de doritori, cu vârstă minimă de 16 ani.

Atelierul se va desfășura în prima parte a zilei de 8 decembrie, în clădirea Teatrului Național Cluj-Napoca.

20:00 – 20:50
100 de Ani de muzică Traditională Românească – preluări și restituiri din Ținutul Pădurenilor, județul Hunedoara

susținut de către prof. univ. dr. Ioan Bocșa și un grup de fete din Ansamblul de Muzică Tradiţională Românească „ICOANE” (Academia de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj). Invitat special: „Nana” Cosana Vinca (sat Cerișor, comuna Lelese, județul Hunedoara)

 21:00 – 21:30
Cabina  de Film

proiecție de film cu și despre spectatori ai Teatrului Național Cluj-Napoca

 21:40 – 22:40
100 de Teatru Romanesc

Spectacol-colaj bazat pe texte dramatice românești din 1918 pînă în prezent.

Cu: Adriana Băilescu, Alexandra Tarce, Dan Chiorean, Radu Lărgeanu, Miron Maxim, Matei Rotaru

Dramaturgia: Anca Hațiegan

Regia: Andreea Iacob

Vă invităm să parcurgem împreună 100 de ani de teatru românesc! Într-un spectacol-lectură unic pe scena teatrului nostru, vom vizita piese a 35 de scriitori români de teatru din 1919 încoace. Vom trăi, prin piesa lui Zaharia Bârsan, primul director al Teatrului Național din Cluj de după Unire, momentul primelor replici spuse în limba română pe această scenă. Vom vizita apoi piese de Lucian Blaga, Al. Kirițescu, Mihail Sebastian, G.M. Zamfirescu, Victor Ion Popa, Eugen Ionescu, Camil Petrescu, Radu Stanca. Vom călători prin perioada comunistă, prin texte de Lucia Demetrius, Aurel Baranga sau Ion Băieșu. Vom medita pe texte de Gellu Naum și Dumitru Solomon. Vom regăsi realitatea post-comunistă alături de Alina Nelega, Radu Macrinici, Gianina Cărbunariu, Peca Ștefan sau Elise Wilk.

35 de autori – 35 de piese – 6 actori – 60 de minute – 100 de ani de teatru. Abia așteptăm să călătorim împreună în acest maraton teatral!

 22:50 – 23:50

Sesiune de Întrebări si Răspunsuri

cu actorii Teatrului Național Cluj-Napoca: Adriana Băilescu, Irina Wintze, Dan Chiorean, Matei Rotaru

00:00 – 00:10
Extragerea câștigărilor de la tombola carității: 100 de ani pentru Andreea

Premiile vor fi înmânate de actorii Adriana Băilescu, Irina Wintze, Dan Chiorean și Matei Rotaru

 00:10 – 01:00

Concert cu Muzică de Teatru

Ada Milea alături de actorii Teatrului Național Cluj-Napoca: Anca Hanu, Sânziana Tarța, Cristian Rigman, Radu Dogaru, Miron Maxim

Foaier, Rang III

 19:00 – 20:00
Fata in Fata

întâlniri individuale cu actorii Diana Buluga, Elena Ivanca, Romina Merei, Cătălin Herlo, Ioan Isaiu, Ovidiu Crișan

 Pe toată durata desfășurării evenimentului:
100 de Ani de Poezie Românească

Instalație video cu participarea tuturor actorilor Teatrului Național Cluj-Napoca

Foaier, Rang II

18:00-21:00
Atelier de Pictură pe Globuri

susținut de Ilinca și Dora Baba

 18:00 -21:00
Atelier de Creatie: Felicitări si Pictură pe Piatră

susținut de Iulia și Geta Huiculescu

 Pe toată durata evenimentului:

Mâna Mea – Forta Mea

Statuie video realizată de József Iszlai

Mâna mea se întinde spre cer și cealaltă ține de mână o altă persoană. Mâna cu care lucrez mă ține în echilibru, îmi exprim forța și îmi arată direcția…  Ea își schimbă mereu forma, în fragilitatea unui moment, mereu închisă în corpul meu.

József Iszlai este artist interdisciplinar, compozitor, chitarist și creator de muzică pentru teatru și film. A realizat instalații audio, performance-uri, concerte live, susține ateliere și cursuri de sound design.

Foaier, Rang II

Târg de Crăciun  cu: Chiramó, Choofi, Asociația Derzelas , Devla Accessories, Floarea Ta, Friandise, Asociația Handicope, Ronna Art, Vivi Bijuterie Unicat și reprezentanți ai Asociației Meșterilor Populari Clujeni

Librăria Teatrului Național Cluj-Napoca

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.