8 februarie Re-descoperim Clujul

Re-descoperim Clujul

Sâmbătă, 08 februarie 2020, ora 11:00, Muzeul Etnografic al Transilvaniei, str. Memorandumului, nr. 21

Re-descoperim Clujul – lansarea celui de-al IV-lea ghid

Asociația Vechiul Cluj vă invită la lansarea a celui de-al patrulea volum al seriei de ghiduri bilingve Re-descoperim Clujul, care poartă subtitlul „Comunitățile comunității Clujului”. Asemeni tururilor pe care Asociația le-a organizat pe perioada verii anului 2019, volumul apărut la Editura Şcoala Ardeleană revelă contribuțiile diferitelor comunități etnice ale Clujului, de-a lungul istoriei, la modelarea orașului. Traducerea în limba engleză a volumului aparține doamnei Teodora Sas.

Asociația îi are invitați pe: domnul dr. Cosmin C. Rusu, cadru didactic la Universitatea Babeș-Bolyai Cluj-Napoca, autor al volumului și ghid al tururilor din anul precedent, domnul prof. univ. dr. Ovidiu Ghitta, decanul Facultății de Istorie și Filosofie din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca, domnul Vasile George Dâncu, director la Editura Şcoala Ardeleană, domnul Tudor Salagean, director la Muzeul Etnografic al Transilvaniei și domnul Sebastian Moga, președintele Asociației Vechiul Cluj.

Proiectul Re-descoperim Clujul, aflat la a IV-a ediție, a fost realizat în anul 2019 cu sprijinul Primăriei și al Consiliului Local Municipiul Cluj-Napoca.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *