Vineri, 08 octombrie 2021, ora 19:00, Casa Tranzit, str. George Barițiu, nr. 16

Intrarea liberă*

Afară, Înăuntru – spectacol nonverbal

Spectacolul Afară, Înăuntru este un basm contemporan care invită spectatorul într-o experiență imersivă, în care granița dintre planul real și cel fantastic se estompează. Personajul nostru intră într-o călătorie interioară pe parcursul căreia se întâlnește cu arhetipuri personale, transpuse în personaje fantastice.

<<Am gândit spectacolul pornind de la povești personale pe care le-am dezvoltat ulterior. Este vorba despre o fată prinsă într-un context de epuizare, depresie, singurătate. Datorită unui mic “ajutor” din partea unui personaj fantastic, ghidul ei personal, ea intră în universul de dinăuntru… și parcurge practic un proces interior de autocunoaștere și transformare.>> Andreea Bolovan.

Sursele principale de inspirație ale scenariului sunt scrierile lui Carl Jung dar și metodologii ale basmului, adaptate într-o poveste actuală. Totodată spectacolul este nonverbal și combină tehnici diferite ale teatrului de animație precum teatru de umbre, personaje marionete, păpuși de mână (bibabo), mascotă, măști.

*Intrarea este liberă, pe bază de programare: https://forms.gle/zqajwKPQNCMpWgkE6
Locuri limitate.
Vârsta: +14

Proiectul Afară, Înăuntru este un proiect co-finanțat de Administrația Fondului Național Cultural.

Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitea beneficiarului finanțării.