8 septembrie Expoziția Lumea mea

Duminica, 08 septembrie 2019, ora 10:00, Muzeul de Artă, Piaţa Unirii, nr. 30

Expoziția Lumea mea

Muzeul de Artă Cluj-Napoca (MACN), instituţie publică de cultură aflată în subordinea administrativă a Consiliului Judeţean Cluj, organizează, sub titlul generic Lumea Mea, expoziția personală de sculptură a artistei Elena Surdu Stănescu din București.

Artista s-a născut la București, în anul 1942, oraș în care și-a făcut și studiile, după ce vocația destinului artistic i s-a auturevelat de timpuriu, ca o irezistibilă chemare. A urmat cursurile Liceului Nicolae Tonitza, Institutul Pedagogic (Arte Plastice, 1965) iar apoi Institutul de Arte Plastice Nicolae Grigorescu, secția sculptură, promoția 1982, cu profesori emeriți, precum Eugen Lungu, Constantin Baraschi, George Apostu.

După absolvire si-a dedicat toate energiile în slujba artei, pe două direcții, formativă și creativă. A fost, timp de decenii profesoară de specialitate, educație vizuală, la prestigioase licee bucureștene. Stăpânind tehnici de lucru în materiale diverse: lemn, metal, piatră, a realizat sute de lucrări, atât de interior, cât și de for public, cea mai recentă, din anul 2016, amplasată în Piața Bucur, fiind închinată victimelor de la Clubul Colectiv. O preocupare expozițională intensă a adus lucrările sale, în cadrul unor expoziții personale, în fața publicului din țară, dar și din alte țări, precum Italia, Statele Unite, Franța, Portugalia, Grecia, Spania, Egipt, până în Asia și Extremul Orient.

Este rândul Muzeului de Artă și al iubitorilor de valori estetice din Cluj-Npoca să o primim pe artistă și o selecție reprezentativă din operele sale, să întâmpinăm, chiar în preajma zilei sale de naștere (15 septembrie), o adevărată Doamnă a artei din România, Elena Surdu Stănescu.

Expoziţia ramane deschisă spre vizitare pană în data de 22 septembrie 2019.

Program de vizitare: miercuri – duminică: 10.00 – 17.00

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.