Sambata, 09 decembrie 2023, ora 18:00Teatrul Naţional, Piața Ștefan cel Mare, nr. 2-4

Intrarea liberă

Noaptea porților deschise la Teatrul Național – a XI-a ediție

Până după miezul nopții, publicul clujean este așteptat să cunoască Teatrul Național dintr-o altă perspectivă, mai intimă, mai neconvențională, în atmosfera prietenească și familială care anulează delimitările obișnuite dintre sală și scenă. La fel ca în fiecare an, evenimentele incluse în program se vor desfășura într-un impresionant decor festiv, toate experiențele cultural-artistice fiind deci marcate de bucuria, entuziasmul și generozitatea care definesc perioada sărbătorilor de iarnă.

Participanții vor avea ocazia să învețe primii pași de tango în cadrul unui curs de inițiere susținut pe Scena mare de Horia Pop și Ioana Lascu de la Compania de Tango Cluj. De asemenea, ei pot alege să pătrundă misterele teatrului de umbre împreună cu Roxana Purdea sau pe cele ale improvizației scenice cu Diana Buluga (ambele ateliere se vor desfășura în Foaier, la rangul II). Programul serii cuprinde și patru concerte de colinde și cântece de iarnă, toate desfășurându-se în Sala mare și acoperind varii stiluri și tradiții muzicale: Visează Crăciunul, susținut de Corul Junior VIP, Concert de colinde tradiționale românești cu Grupul vocal Anatholis, Holiday Harmonies cu Paula Maria Seichei, Adonis Tanța, Cristina Tureanu și Renata Burcă și, nu în ultimul rând, Concert’n 4-1+1, susținut de Ada Milea împreună cu actorii Teatrului Național, Anca Hanu, Cristian Rigman și Radu Dogaru. Curiozitățile celor mai îndrăzneți dintre spectatorii noștri vor fi satisfăcute în cadrul unei sesiuni de Întrebări și răspunsuri cu actorii Diana Buluga, Ionuț Caras, Diana-Ioana Licu și Mihai-Florian Nițu, moderată de Matei Rotaru. În stilul său  inconfundabil, familiar și totodată mereu surprinzător, Dragoș Pop va încheia seara cu Best „Off”, un spectacol de Stand-up comedy care demonstrează că buna dispoziție și umorul nu țin cont de oră.

Pe tot parcursul evenimentului, oaspeții noștri își vor putea completa lista de cadouri la un cochet Târg de Crăciun organizat la rangul II, cu un etaj mai sus beneficiind și de un cadru de socializare amenajat cu ajutorul Cafenelei Sisters și completat de o zonă de joacă fără limită de vârstă, în care vor fi puse la dispoziția doritorilor mari și mici jocuri de societate sau activități de desen și bricolaj pentru Crăciun.

Respectând o tradiție de mare importanță pentru Teatru și comunitate, ediția de anul acesta va fi și ea dedicată unei campanii umanitare. În cadrul proiectului Teddy Bear Hospital, realizat sub egida Organizației Studenților Mediciniști Cluj, se va desfășura campania intitulată, în spiritul perioadei, Teddy, spiridușul lui Moș Crăciun. De-a lungul întregii seri, în foaierul teatrului, spectatorii mărinimoși sunt așteptați să doneze acele jucării care, deși nu mai au parte de iubirea celor mici, se află încă în stare foarte bună și ar putea deci să-i bucure pe copiii din spitalele clujene.

Program noaptea porților deschise la Teatrul Național.

Vă așteptăm, așadar, să ne cunoaștem mai bine și să pătrundem împreună în atmosfera sărbătorilor de iarnă. Pentru siguranţa spectatorilor şi a evenimentului, accesul se face numai în limita locurilor disponibile.