9 iunie Figaro, per carita!

Duminică, 09 iunie 2019, ora 12:15, Academia de Muzică Gheorghe Dima, str. Ion I. C. Bratianu, nr. 25

Intrare liberă (cu donație sugerată 50 lei)

Figaro, per carita!

Atențiune! Atențiune,
Figaro în acțiune:

V-așteptăm cu mic cu mare
Cu alai și cu ardoare!
Strângem bani de-o cumpărare
Pentru-o casă cu mult soare!

Casa cui? Veți întreba.
Figaro per carita?
Casa celor ce-n pruncie
Caut-a muzicii solie.

Un cămin pentru copii
Cu gând de a-i adăposti
Haideți să îi sprijinim,
Prin muzică să-nfăptuim: Căsuța Bucuriei!

Astfel că Figaro și ai săi prieteni, s-au pornit într-o aventură lirică, menită să vină în ajutorul copiilor de ladin Căsuța Bucuriei Cluj-Napoca, în campania lor „Avem o casă. Ajutați-ne să o facem acasa ”. Puși pe fapte mari, copiii se pregătesc să își încerce norocul în lumea cinematografiei și a scenei lirice, pe armoniile unei partituri faimoase! Evviva Rossini! Vă invităm Duminică, 9 iunie la orele 12:15 trecute fix, la un spectacol cu note de caritate și arome rossiniene alese (pe sprânceană!) din opera Il Barbiere di Siviglia, a vestitului gurmand din Pesaro!

Evenimentul va avea loc pe scena Academiei Naționale de Muzică „Gh. Dima” din Cluj iar în sprijinul copiilor vor evolua artiștii: Geani Brad, Tiberius Simu, Cristian Hodrea, Iulia Merca, Petre Burcă, Bianca Murariu, Bogdan Bob Rădulescu, Magdy Hawash, Sami Barani și Sânziana Crăciun.

Figaro, per carita!
Gioachino Rossini
Il Barbiere di Siviglia – selecții

Prezentator – Bogdan Bob Rădulescu
Invitați – Adela Florean și copiii de la Căsuța Bucuriei

Spectacolul se va încheia în jurul orei 13.30.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.