9 octombrie Povestea Soldatului

Miercuri, 09 octombrie 2019, ora 20:00, Centru de Cultura Urbana Turnul Croitorilor, str. Baba Novac, nr. 35

*Intrarea libera

Povestea Soldatului – teatru muzical

Young Famous Orchestra & Vladimir Agachi se întorc  într-o poveste savuroasă despre bine & rău, cu o carte & o vioară drept instrumente aducătoare de bogății. Sau poate… pierderi?

Regia semnată de Camelia Hâncu

O premieră desăvârșită pentru Young Famous Orchestra și Vladimir Agachi, care susțin pentru prima dată de la înființare o reprezentație de teatru muzical, “Povestea Soldatului” este un concert simfonic restrâns, oferit în semn de mulțumire. Pentru susținerea pe care ne-ați arătat-o de-a lungul timpului, atât în sălile de concert, cinematografe, piețe ori spații neconvenționale, cât și în mediul online [folosit ca mijloc prinicipal de comunicare cu comunitatea Young Famous], vrem să ne arătăm recunoștința așa cum știm noi mai bine: prin sunete.

Și tot pentru prima dată, ne dăm întâlnire cu unii dintre cei mai fideli membri ai comunității noastre la Bastionul Croitorilor. Cea de-a doua premieră a evenimentului pune în valoare acustica celui mai puternic turn de apărare a vechii Cetăți clujene & singurul restaurat și reintrodus în circuitul cultural din Cluj-Napoca printr-un act cultural inedit. Nicio altă locație nu ar fi fost mai potrivită pentru o poveste scrisă acum mai bine de un secol, în anul 1917 de Igor Stravinsky, ce are la bază un libret inspirat din basmele ruseşti ale lui Alexander Afanasiev.

Intrarea este libera, iar locurile disponibile vor fi oferite în baza unui mecanism de concurs de tip quiz și regulament care vor apărea pe pagina de Facebook Young Famous Orchestra & pe www.youngfamous.ro.

quiz: http://bit.ly/i-am-young-famous
regulament: http://bit.ly/regulament-quiz

Quiz-ul provoacă participanții să-și amintească momente cheie emoționante sau distractive din istoria Young Famous Orchestra, din 2015 până astăzi, și răsplătește fidelitatea celor mai norocoși. Celor care – nu din lipsă de noroc, ci mai degrabă din lipsă de locuri suficiente în sală vor urmări concertul de acasă, vă spunem doar atât: stați pe-aproape, urmează un sezon toamnă/iarnă care ne va aduce mai des împreună!

Ne vedem la Bastion!

Eveniment realizat cu sprijinul Primăriei Municipiului Cluj-Napoca

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.