Barça Academy vine la Cluj-Napoca

Celebrul camp de fotbal Barça Academy ajunge în toamna acestui an și la Cluj-Napoca! Metodele de antrenament și filosofia celebrului club catalan FC Barcelona vor fi aduse în Parcul Sportiv ”Iuliu Hațieganu” chiar de către antrenorii puternicei academii.

În perioada 4-8 septembrie 2018, Barça Academy va aduna la Cluj-Napoca sute de băieți și fete cu vârste cuprinse între 8 și 18 ani, care se vor pregăti sub coordonarea antrenorilor academiei de fotbal FC Barcelona.
Barça Academy Cluj-Napoca este organizat de compania clujeană Professional Sport Solutions, cu sprijinul Primăriei și Consiliului Local Cluj-Napoca, al Universității ”Babeș-Bolyai” și al Sport Advisor.
Marius Pintea, manager Professional Sport Solutions: ”Suntem încântați că am reușit să aducem Barça Academy și la Cluj-Napoca, sunt mii de copii care practică fotbalul în România și ne dorim ca și ei să aibă acces la antrenorii spanioli și la metodele lor de antrenament, dar și la filosofia unui club de talia FC Barcelona. Noi organizăm Barça Academy și în Suedia și am ne-am dorit foarte mult să venim și la noi în țară, iar Clujul, fiind capitala sportului românesc, a fost alegerea firească pentru acest prim camp. Vor fi multe surprize pentru sportivii noștri, îi așteptăm în număr cât mai mare, să umplem terenurile din Parcul Sportiv și să punem Clujul și România pe harta acestui uriaș brand internațional care este FC Barcelona.”
Barça Academy promovează și extinde la nivel global conceptele și sistemul FC Barcelona, un brand fotbalistic unic și creativ, recunoscut la nivel mondial și creat în timp de către cei mai buni fotbaliști și antrenori din lume.
Valorile pe care Barça Academy le aduce în viața micilor fotbaliști sunt modestia, disponibilitatea la efort, ambiția, respectul și jocul de echipă.
Barça Academy este un proiect FC Barcelona, care a ajuns în peste 40 de țări de pe toate continentele, organizând 37 de școli permanente și peste 170 de camp-uri la care au participat peste 400.000 de viitori fotbaliști.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.