Campania “PAY WITH BLOOD” premiata din nou

A treia zi a Festivalului International al Creativitatii “Cannes Lions” din Franta, a adus inca un premiu festivalului UNTOLD: “Bronze Lion” pentru campania “PAY WITH BLOOD”, de aceasta data la sectiunea MEDIA. Este cel de-al doilea premiu la Cannes pentru UNTOLD, dupa ce acum doua zile campania de donare de sange a fost premiata cu trofeul “Silver Lion”, la sectiunea PR!

Campania PAY WITH BLOOD  a fost organizată în parteneriat cu cea mai premiată agenție de publicitate din România, McCann Erickson.

Campania de donare de sânge va fi reluată și în acest an. Scopul proiectului este acela de a încuraja donarea de sânge dar și să tragem un semnal de alarmă cu privire la numărul mic de donatori de sânge în România. Dacă anul trecut campania a fost realizată doar în două orașe, Cluj și București, anul acesta proiectul va fi extins și în alte centre universitare. Și în acest an campania va fi dezvoltată alături de McCann Erickson precum și cu sprijinul platformei on line Și Eu Donez.

UNTOLD, BEST MAJOR FESTIVAL 2015 ȘI BRANDUL ANULUI ÎN ROMÂNIA

UNTOLD 2016 va avea loc în perioada 4-7 august, iar pe scenă vor urca peste 150 de artiști internaționali de renume, dintre care: DIMITRI VEGAS&LIKE MIKE, AFROJACK, ARMIN VAN BUUREN, HARDWELL, MARTIN GARRIX, TIESTO, FAITHLESS, PAROV STELAR, Ummet Ozcan, Chase and Status DJ Set, Dannic, Dubfire Live: Hybrid, Dub Fx, Ella Eyre, James Arthur, Jamie Jones, Jeru the Damaja, Kwabs, Lost Frequencies, Mazde, Nahko and Medicine for the People, Netsky DJ Set, Pendulum & Verse DJ Set, Route 94, Rudimental DJ, Sasha, Scooter, Sharam, The Asteroids Galaxy Tour, Y’akoto.

UNTOLD a fost desemnat BEST MAJOR FESTIVAL în cadrul European Festival Awards 2015, eveniment ce a avut loc în Groningen, Olanda. O altă recunoaștere a venit din partea celui mai de seamă reprezentant național al industriei de marketing și comunicare, International Advertising Association Romania (IAA) care a oferit festivalului titlul de Brandul Anului 2015.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.