Într-o lume tot mai conștientă de provocările și impactul schimbărilor climatice, România își intensifică eforturile de a aduce schimbări pozitive prin inovație și colaborare in proiecte sub umbrela evenimentelor Climathon 2024.                            Climathon Cluj 2024

Prin evenimentul Climathon Cluj (15-16 iunie) ne propunem să aducem împreună oameni și echipe interesate de reducerea risipei alimentare, de hrană sustenabilă și suveranitate alimentară, pentru a-i ajuta să vină cu idei noi și soluții pentru comunitatea locală.

Climathon Cluj este organizat de Spherik Accelerator și de Impact Hub Bucharest, alături de EIT Climate-KIC și susținut de Raiffeisen Bank Romania și face parte dintr-o rețea de evenimente de tip hackathon dedicate soluțiilor climatice. Evenimentul se va desfășura la sediul Rebel Dot, partener strategic pentru sustenabilitatea logistică a evenimentului.

De ce am ales această temă?

 

Felul în care alegem să ne hrănim azi ne sabotează existența pe Pământ: producem mai mult decât avem nevoie cu mijloace nesustenabile și aruncăm o treime din toată hrană produsă pe planetă. Risipă de mâncare are costuri economice, de mediu și sociale.

În România, statisticile sunt cel puțin îngrijorătoare: în vreme ce 7,5 milioane de români nu-și pot asigura o masă caldă pe zi, aruncăm în medie 75 kg de mâncare pe an/locuitor (echivalentul meselor pentru 2 luni).

Risipim deci resurse și trăim cu toții o criză ecologică generalizată care ne copleșește. Dar reducerea risipei alimentare și alegerea hranei sustenabile este una din cele mai la îndemână soluții de reziliență, atât la nivel individual, cât și colectiv.

Clujul în mod particular, oferă un teren fertil pentru semințele de schimbare în domeniul reducerii risipei și obținerii hranei sustenabile. Prin sinergia locală dintre cunoașterea academică, spiritul antreprenorial și potențialul unei agriculturi regenerative, putem contura soluții de redus risipă pe tot lanțul valoric al hranei. Pornind de la semințe și ajungând la compost, oferim sprijin pentru abordări variate, care vizează tehnologia, comportamentul consumatorilor sau optimizarea fluxurilor de distribuție.

Se deschid înscrierile pentru Climathon Cluj 2024

 

Pentru cei interesați de idei și proiecte, de combatere a risipei alimentară, pentru a ajunge la sustenabilitate și suveranitate alimentară, Climathon Cluj oferă o platformă de exprimare și acțiune concretă.

Evenimentul va avea loc pe 15-16 iunie 2024 și reprezintă o oportunitate valoroasă pentru a dezvolta soluții inovatoare la provocarea “Cum putem reduce risipa alimentară în Cluj pentru a ajunge la sustenabilitate și suveranitate alimentară, într-un mediu colaborativ și inovativ, care aduce la aceeași masă echipe diverse de lucru.

Pentru a participa la Climathon Cluj 2024, se pot înscrie antreprenori si oameni interesați, individual sau în echipă, studenți, reprezentanți ai instituțiilor publice. Înscrierile se fac prin completarea formularului disponibil aici.

 

Premiu de 5000 Euro pentru echipa câștigătoare din fiecare oraș

 

În cadrul fiecărui eveniment local de Climathon, se vor constitui cel puțin cinci echipe formate din participanți cu interese diverse. Echipa care va dezvolta cea mai inovatoare soluție de business ce răspunde provocării identificate la nivel local va fi premiată cu 5000 Euro pentru a continua dezvoltarea acesteia.

În plus, proiectele locale câștigătoare vor fi luate în considerare pentru a fi incluse pe lista scurtă a inovatorilor selectați pentru etapa Pitch Day a Romania ClimAccelerator 2024 categoria Idea stage. Romania ClimAccelerator este cel mai complex accelerator din România dedicat startupurilor din domeniul tehnologiilor verzi.

Prin acest eveniment confirmăm directia Spherik Accelerator de a merge mai departe cu focus pe zona de impact in soluții pe zona de schimbări climatice, sustenabilitate implementate cu ajutorul tehnologiei. Colaborările trainice cu Impact Hub Bucharest și cu o echipă locală de experți în domeniul sustenabilității, ne ajută să construim în această direcție, iar evenimentul Climathon ne dă șansa să facem și o diferența pozitivă și în Cluj pentru că ne dorim să aplicăm și local experiență acumulată în susținerea startupurilor la nivel european.”, a declarat Mircea Vădan, din partea Spherik Accelerator.

La Impact Hub Bucharest, credem cu tărie că fiecare dintre noi are puterea de a aduce schimbări semnificative în lupta împotriva schimbărilor climatice, în propria comunitate. Prin Climathon, căutăm să inspirăm, să conectăm și să sprijinim factorii locali de schimbare care își doresc să se implice în accelerarea tranziției către o societate fără emisii de carbon. Împreună avem oportunitatea de a construi comunități locale mai reziliente și un mediu mai sănătos pentru generațiile viitoare.“, a declarat Vlad Craioveanu, CEO & Cofondator Impact Hub Bucharest.

„În ultimii ani, noi – Raiffeisen Bank România, ne-am implicat activ în dezvoltarea comunităților din care facem parte și vom continua să ne implicăm pentru că un viitor mai bun înseamnă colaborare continuă. Ne bucurăm că anul acesta Climathon se va desfășura în București și în alte 6 orașe din România într-un demers ce-și propune să aducă în prim plan cele mai inovatoare soluții de sustenabilitate pentru orașe mai verzi.”, a declarat Laura Mihăilă, Director de Marketing, Comunicare & CX, Raiffeisen Bank România.

Climathon este mișcarea globală inițiată de EIT Climate-KIC, care împuternicește cetățenii să ia măsuri împotriva schimbărilor climatice și să dezvolte soluții la provocările de mediu din orașele lor Desfășurat sub forma unui hackathon, evenimentul va avea loc în 7 orașe din România și în peste 100 de orașe din întreaga lume și aduce împreună comunități locale, universități, inovatori, organizații diverse, antreprenori și autorități publice.

Ca un catalizator al schimbării, Climathon împuternicește indivizii și comunitățile să devină lideri climatici, prin crearea unui mediu de sprijin pentru dezvoltarea de idei inovatoare, experimentarea și implementarea soluțiilor climatice inovatoare. În cadrul evenimentelor Climathon, participanții sunt încurajați să gândească creativ, să provoace status quo-ul convențional și să dezvolte idei practice pentru a aborda provocările climatice.