Concursul International Gheorghe Dima revine cu ediția a 17 – a

Academia de Muzica “Gheorghe Dima” deschide anul 2018 cu o nouă invitație la un eveniment de anvergură adresat tinerilor dirijori din toată lumea. Este vorba de ediția a 17-a a Concursului Internațional Gheorghe Dima – Secțiunea DIRIJAT CORAL.

Acesta va avea loc in perioada 11-15 IUNIE 2018, iar organizatorii concursului își propun ca, odată cu promovarea tinerelor talente, să ofere o experiență unică prin desfășurarea unor cursuri de măiestrie susţinute de membrii juriului pentru toţi participanţii în concurs. Acestea vor fi sustinute de maeștrii ai artei dirijorale: prof. univ. dr. Cornel Groza, Dirijorul permanent al Corului Filarmonicii de Stat Transilvania, Patrick Russill – Şeful Catedrei de Dirijat Cor al Academiei Regale de Muzică, Londra, Roland Börger – Şeful Catedrei de Dirijat Cor al Die Hochschule für Musik und Theater „Felix Mendelssohn Bartholdy“ Leipzig.

Alături de aceștia, regăsim în juriu personalităţi naţionale şi internaţionale: prof. univ. dr. Vasile Jucan, Preşedinte de onoare al Concursului și Rectorul Academiei de Muzică „Gh. Dima”, Adrian Pop – Compozitor, prof. univ. dr. la Academia de Muzică „Gh. Dima”, conf. univ. dr. Cristian Bence-Muk – Compozitor, Director al Departamentului Compoziţie Dirijat al Academiei de Muzică „ Gh. Dima”, Ciprian Para – conf. univ. dr. la Academia de Muzică „Gh. Dima”, Dirijor permanent al Corului Ave Musica al Academiei de Muzică „Gh. Dima”, Mihaela Cesa-Goje – lect. univ. dr. la Academia de Muzică „Gh. Dima”, Asociat al Academiei Regale de Muzică din Londra, Dirijor permanent al Corului de cameră Jubilate.

Câteva detalii tehnice se impun a fi menționate: limita de vârstă este de 33 de ani, limba de desfășurare a competiției și a cursurilor de măiestrie este engleza si, foarte important, termenul limită de înscriere este 16 martie 2018.

Mai multe amănunte, precum și formularul de înscriere pot fi găsite pe site-ul competiției: www.dimacompetition.ro și pe pagina de Facebook a acesteia: DIMA International Music Competition (https://www.facebook.com/dimainternationalmusiccompetition/).

Dorindu-le succes, așteptăm cu drag tinerii dirijori la această competiție de vârf în peisajul muzical românesc!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *