Asociaţia Cercul Social, echipele Repair Café Cluj si Casa de Cultura Permanentă alături de peste 12000 de organizaţii şi instituţii din 32 de ţări europene s-au alăturat iniţiativei Săptămâna Europeană pentru Reducerea Risipei. În perioada 21-26 noiembrie, echipa Repair Café Cluj a invitat clujenii să intre în dialog pe tema RISIPEI de resurse.

De luni până sâmbătă s-a pus reflectorul pe subiecte precum: reducerea risipei în Cluj şi reciclarea, valorificarea resturilor vegetale şi realizarea compostului, reutilizarea creativă a textilelor uzate, folosirea inteligentă a deşeurilor din construcţii şi reducerea risipei alimentare. Încheierea săptămânii a culminat cu o cină comunitară Fără Risipă.

Soluţiile propuse de către cei prezenţi, proiectele care şi-au găsit sămânţa în cadrul acestei săptămâni, efervescenţa discuţiilor ne-au confirmat încă o dată că există o constelaţie de oameni şi initiative care aderă la zicala internaţională: “Nu există deşeuri, ci doar lucruri preţioase în locul nepotrivit.” În rândurile de mai jos găseşti câteva detalii despre cum s-a încheiat Săptămâna Europeană pentru Reducerea Risipei  la Cluj.

2 noi initiaţive comunitare s-au conturat în cadrul SERR:

  1. la jumătatea lunii decembrie se plănuieşte darea în folosință a unui compostor de bloc în cartierul Mărăşti construit de Repair Café Cluj. Va fi un proiect pilot iniţiat chiar la invitaţia unui locuitor al blocului.
  2. În cadrul dezbaterii tematice “Deşeurile din contrucţii. Gunoaie dau resurse preţioase?” am fost invitaţi de proprietarului unei case din Cluj care urmează să fie demolată să organizăm o clacă de recuperare inteligentă a materialelor de contrucţii rezultate din acest spaţiu, pe care altfel ar fi nevoit să le considere deşeuri. Ne-am asumat să documentăm întreg procesul.

Risipa alimentară a fost subiectul cu cel mai consistent focus. Soluţii despre care s-a discutat şi pe care unii dintre invitaţii noştri le au deja în plan de implementare sunt:

înființarea unei cooperative alimentare, care să funcţioneze ca o punte de legătură între producătorii locali și cumpărători și care să vizeze recuperarea fructelor și legumelor imperfecte, care nu se vând și nici nu mai ajung în pieţe

– instalarea de frigidere comunitare cu alimente donate în spații semi-publice

– crearea unei reţele de „restaurante responsabile”, care redistribuie alimentele în surplus

– dezvoltarea de aplicații mobile pentru reducerea risipei alimentare care să faciliteze comunicarea dintre restaurante şi diverse asociaţii sau instituţii.

Provocări de pe meleagurile clujene legate de risipa de orice fel. Idei, opinii şi curiozităţi împărtăşite de invitaţii noştri

  • “Ştiaţi că în Cluj se aruncă foarte multă pâine? Asta aduce cu sine o serie de probleme de sănătate publică: înmulţirea necontrolată a şobolanilor şi a ciorilor“
  • “Există foarte multe pungi de plastic la Pata Rât, hai să înlocuim sacoşa de plastic cu cea de pânză”
  • Cetăţenii sunt suspicioşi cu privire la acurateţa serviciilor de colectare selectivă gestionate de firmele de salubritate “Nu avem acces la informaţii sigure din partea firmei care colecteaza“. O comunicare mai clară şi transparentă e dorită de către cetăţeni.
  • “Abia în 2 ani există posibilitatea renegocierii caietului de sarcini al firmei de salubritate, până atunci colectarea va continua să se facă doar pe 2 fracţii”
  • Nu vine nimeni după cantităţi mici”, Repair Café vine cu o soluţie aici.
  • “Trebuie să începem la firul ierbii
  • “Trebuie să luăm modelul celor din Târgul Mureş şi Oradea” unde, conform datelor furnizate de unul dintre invitaţii noştri, colectarea selectivă funcţionează
  • S-a discutat despre amenzi, despre implementarea conceptului “Pay as you throw“ care are rezultate foarte bune în alte ţări europene.

Care sunt cei 8 R pentru reducerea risipei promovaţi de Repair Café Cluj? Refuză- Redu- Reutilizează- Repară- Recuperează- Refuncţionalizează- Reciclează- Reproiectează. Noi considerăm că un bun care nu poate fi reutilizat, reparat, reciclat sau compostat nu ar trebui să mai fie produs.

saptamana-europeana-pentru-reducerea-risipei-cluj-2

Evenimentele s-au încheiat cu o cină comunitară fără risipă găzduită de Fabrica de Pensule si organizată de Repair Café in parteneriat cu Food Waste Combat, Slow Food Turda şi Stud Coop. 8 voluntari au salvat peste 50 kg de legume și fructe de la piață, pe care consumatorii de rând le refuză din motive estetice, reușind astfel să reamintim clujenilor că hrana autentică este valoroasă, iar munca țăranilor de neprețuit. 1 bucătar priceput, împreună cu o duzină de ajutoare, au gătit astfel 5 feluri delicioase de mâncare. 80 de gurmanzi au savurat aceste bunătăți cu arome locale și cu iz de sustenabilitate.

Evenimentele Săptămânii Europene pentru Reducerea Risipei de la Cluj au fost initiate de Asociaţia Cercul Social şi Repair Café Cluj, implementate în parteneriat cu asociaţiile Colectiv A, Ecologistă Floare de Colţ,  Firul Ariadnei, Părinte Infloresti, JCI Cluj,  Slow Food Turda, Societatea pentru Consum Responsabil, Stud Coop. Peste 150 de clujeni au fost prezenţi la evenimentele din cadrul Săptămânii Europene pentru Reducerea Risipei.

Mulţumim Cinema Dacia, Fabrica de Pensule şi Librăria Bookstory pentru ospitabilitatea cu care ne-aţi găzduit evenimentele.

Parteneri media: Gratuitor, I Like Cluj, Institutul de Economie Sociala, RFI, România Pozitivă, Societal, StiriONG.ro