Conceptul de Ecstatic Dance s-a născut la începutul anilor 2000 pe plajele din Hawaii ca și o formă de exprimare liberă și de apriecere a muzicii prin dans. De atunci, sute de orașe din întreaga lume organizează seri de Ecstatic Dance la care oamenii vin pentru a experimenta ceva inedit.

Ecstatic Dance este un spațiu deschis infinitelor posibilități, o călătorie prin mișcare în care singurul ghid este colajul muzical realizat de un DJ, colaj care include tempo-uri și genuri muzicale variate.

Pe parcursul dansului se creează o atmosferă și un spațiu în care fiecare este liber să exploreze. Fără a ne judeca pe noi înșine și fără a-i judeca pe alții, ne oferim ocazia de a fi vulnerabili, puternici, timizi, îndrăzneți, de a ne descoperi și a ne asuma propria noastră persoană.

Particpanții pot dansa individual, în pereche sau în grup, fiind încurajat dansatul cu picioarele goale.

La începutul fiecarei întâlniri are loc o sesiune de body warm-up prin care intrăm în atmosfera de dans, iar la sfârșit ne relaxăm printr-o sesiune de muzică live.

Pe ringul de dans nu vorbim, nu fumăm și nu consumăm alcool.

Vineri, 11 noiembrie 2016, vă așteptăm să petrecem împreună o seară de dans liber și exprimare prin mișcare la Ecstatic Dance Cluj-Napoca, ediția a 3 –a,  Leave your trace.

Tema ediției, Leave your trace, este inspirată de sărbătoarea Luminației care a avut loc în 1 noiembrie. Aceasta este o sărbătoare ce implică întreaga comunitate și în care gândurile sunt îndreptate înspre cei ce au avut o anumită însemnătate în viețile noastre. Fiecare dintre noi avem o poveste și tocmai de aceea vă invităm să ne gândim la rădăcinile noastre, la relațiile pe care le-am hrănit și le hrănim, să ne întrebăm ce e important pentru noi, în ce credem și ce vrem să dăm mai departe. Purtați de muzică, fără a ne preocupa de a dansa estetic, vom lăsa mișcările să vină de la sine și ne vom deschide pentru a primi răspunsurile la toate aceste întrebări.

Programul serii:

18:30 –19:15: Body Warm-up cu Andrei Parkour

19:30 – 21:30: Ecstatic Dance / a musical journey by DJ Tzuc (Bucharest)

21:30 – 22:00: Musical cooldown / African string duet

Prețul de participare este de 30 de lei iar înscrierile se pot face prin intermediul acestui formular: https://goo.gl/forms/yF3TSr39XnjB7oiR2

Pentru mai multe detalii, vă invităm pe pagina de Facebook Ecstatic Dance Cluj-Napoca.