Cea de-a treia zi a turneului de tenis Transylvania Open WTA 250 a fost la fel de plină de emoții și surprize ca primele două. Jaqueline Cristian și-a câștigat locul în turul doi, însă Miriam Bulgaru și Patricia Țig au ieșit din competiție. Pe tabloul de simplu au mai rămas astfel trei jucătoare din România: Jaqueline Cristian, Gabriela Ruse și Ana Bogdan.

A fost o zi plină pentru Jaqueline Cristian la Transylvania Open. A pierdut la dublu, dar a câștigat meciul de simplu. Ea a intrat în turul doi al turneului de la Cluj după ce a învins-o, în două seturi simetrice, 6-4, 6-4, pe elvețianca Celine Naef, clasată pe locul 121 mondial. Jaqueline a ajuns astfel la 11 victorii din ultimele 15 meciuri jucate. După US Open, Cristian a reușit să ajungă cel puțin în sferturile de finală la toate turneele la care a participat (Bari, București, Parma, Rouen – turnee WTA125K) și a revenit în top 100 WTA.              Emoții la Transylvania Open WTA 

Jaqueline Cristian: „Celine e tânără, e o jucătoare foarte bună, mă așteptam la un meci complicat. Faptul că am jucat acasă, că mi-am luat energie de la public a fost un avantaj pentru mine. Acasă încerc să dau întotdeauna ce-i mai bun. Sunt fericită cu această victorie. Au fost ceva emoții la început, dar, cu ajutorul publicului, a ieșit foarte bine”.

În următorul meci, Jaqueline o va întâlni pe Eva Lys, care a învins-o în primul tur pe Sorana Cîrstea, principala favorită de la Transylvania Open.

Jaqueline Cristian: „O știu pe Eva Lys, am jucat cu ea pe echipe, pe zgură. O văd în formă, se simte bine, va veni cu încredere după meciul cu Sorana. Sincer, o să încerc să mă focusez pe mine, pe ce am eu de făcut. Dacă eu îmi fac treaba, sunt destul de pozitivă.”

Miriam Bulgaru a pierdut în turul doi în fața favoritei numărul 4 a turneului, Rebeka Masarova. Românca a făcut față unui meci dificil, cu o revenire spectaculoasă în setul doi. Scorul final a fost 3-6, 7-6(8), 6-0 pentru Masarova.

Miriam Bulgaru: „Chiar am crezut că pot întoarce setul, iar la 6-5 publicul a explodat efectiv. E greu, desigur, dar încerc să iau părțile pozitive, pentru că sunt destule. Am jucat cu o jucătoare din Top100 și am fost la unul-două puncte de a câștiga. M-am simțit foarte bine pe teren, sper că și lumea s-a bucurat de spectacol, din tribune. Cred că am arătat un nivel ridicat și sunt mândră de asta. Știu că am făcut un meci de Top50, au fost multe raliuri sufocante, la o intensitate extraordinar de înaltă. Mă simt frustrată, evident, am fost atât de aproape de cea mai mare victorie din carieră. Simt că aparțin zonei WTA, nivelul meu este acolo. Mi-aș fi dorit să fac un pic mai mult la Transylvania Open. Ne vedem anul viitor!”

Emoții la Transylvania Open WTA

Ekaterina Makarova a câștigat un meci epuizant cu Patricia Țig și ajunge, pentru prima dată, în sferturile de finală ale unui turneu WTA (scor: 6-2, 2-6, 6-3). Venită din calificări, ea a reușit deja, la Cluj, patru victorii consecutive.

Emoții la Transylvania Open WTA

Tot miercuri, elvețianca Jil Teichmann s-a calificat în turul doi al turneului, iar Daria Snigur din Ucraina în sferturile de finală, după o victorie în fața nemțoaicei Anna-Lena Friedsam. Aceasta din urmă s-a calificat însă în sferturi la dublu, alături de Monica Niculescu. Ele au jucat cu Irina Bara și Jaqueline. Cristian Patricia Țig și Ilona Ghioroaie au pierdut în primul tur în fața echipei formată din Anna Bondar și Kimberley Zimmermann. Dalila Jakupovic și Irina Khromacheva s-au calificat în turul doi după ce le-au învins pe Maia Lumsden și Jessika Ponchet.

Joi, 19 octombrie, continuă meciurile din turul doi. Gabriela Ruse, Ana Bogdan și Jaqueline Cristian vor lupta pentru un loc în sferturile de finală.

Emoții la Transylvania Open WTA

Programul meciurilor de pe terenul central (start ora 12:00):
J. Teichmann (SUI) vs E. Arango (COL)
T. Korpatsch (GER) vs [8] J. Burrage (GBR)
A. Bondar (HUN) vs [WC] E. Ruse (ROU)
NB 6:00 PM [5] A. Bogdan (ROU) vs [WC] N. Bartunkova (CZE)
E. Lys (GER) vs C. Naef (SUI) OR J. Cristian (ROU)

Programul meciurilor de pe terenul 2 (start ora 12:00):
[3] G. Minnen (BEL) / Y. Wickmayer (BEL) vs D. Jakupovic (SLO) / I. Khromacheva
[After suitable rest NB 5:00 PM] L. Jeanjean (FRA) / V. Strakhova (UKR) vs [2] A. Bondar (HUN) / K. Zimmermann (BEL)

Transylvania Open WTA 250 are loc în perioada 16-22 octombrie 2023. Meciurile se joacă indoor, pe hard, în sala polivalentă BT Arena din Cluj-Napoca. Sala a fost împărțită în două terenuri de joc: Terenul Central și Terenul 2. Pe lângă aceste două terenuri, au mai fost amenajate încă două pentru antrenamente. În total, 32 de jucătoare vor concura la meciurile de simplu, și 16 echipe la dublu. În joc sunt puse 280 de puncte WTA și premii în valoare de 259.303 dolari.

Bilete și acces

Abonamentele la Transylvania Open 2023 sunt sold-out, însă fanii tenisului care vor să vină la turneu mai pot încă să achiziționeze bilete de o zi care oferă acces la toate meciurile din ziua respectivă, de pe ambele terenuri de joc. Pentru ziua de sâmbătă, organizatorii vor deschide nivelul 3 al BT Arena, pentru a suplimenta numărul de locuri pentru doritori. Biletele la turneu sunt disponibile exclusiv pe entertix.ro și sunt nerambursabile. Entertix este partenerul de ticketing exclusiv al turneului Transylvania Open.